KFC a organizat „Ziua Curățeniei” în satul SOS din București și a donat peste 37.000 de euro ca parte a campaniei „Bucket de bine”

0 713

În fiecare an, KFC România organizează o zi a voluntariatului în cadrul companiei. Astfel, 65 de de angajați au participat anul acesta la o activitate de curățenie la SOS Satele Copiilor București. KFC susține această organizație din 2015 prin proiectul „Bucket de bine”, donând câte 1 leu din valoarea fiecărui produs Hot Bucket vândut în restaurante.

Cei 65 de angajați din companie au întreprins o serie de activități de reamenajare a spațiului, precum tuns iarba din jurul caselor, restaurarea foișorului prin repararea acoperișului, podelei și vopsirea acestuia, curățarea unui loc de joacă. În paralel, pentru copii au fost organizate activități speciale, precum pictura pe față și un atelier de pictură, prin care aceștia au fost îndrumați să își personalizeze tricouri.

În fiecare an, KFC România derulează campania „Bucket de bine” și susține două case SOS Satele Copiilor prin donarea unui leu din valoarea fiecărui produs Hot Bucket vândut. În primele 6 luni ale acestui an KFC a donat peste 37.000 de euro către asociație. 9 copii din Satul SOS din București beneficiază, în cadrul proiectului, de pregătire școlară adecvată, dar şi de activități extracurriculare, prin care își descoperă și își dezvoltă abilități și aptitudini importante pentru formarea acestora. Copiilor din cele două case le sunt asigurate astfel toate cheltuielile necesare pentru alimente, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale și activități educaționale și de timp liber.

Ne uităm cu mare bucurie la lunile ce au trecut din acest an, luni în care i-am avut alături atât financiar, cât și sufletește pe partenerii noștri dragi, KFC România. Cei 9 copii din cele 2 case SOS sprijinite de KFC copilăresc, zâmbesc și își petrec timp frumos cu Mamele SOS. Rezultatele bune pe care le au la școală, prietenia puternică care îi leagă, talentul și ambiția cu care se implică în activități extrașcolare ne bucură și ne motivează să mergem mai departe cu și mai multă energie. De asemenea, implicarea directă a angajaților KFC România este extrem de importantă pentru copii. Ziua Curățeniei este cel mai recent eveniment organizat în Satul SOS București, proiect prin care copiii au avut alături oameni cu suflet, implicați, modele la care ei se pot raporta în viitor. Mulțumim KFC România pentru acest parteneriat care a intrat deja în al 4-lea an consecutiv. Este o mare bucurie și onoare pentru SOS Satele Copiilor România să îi creștem mari pe copii, împreună.”, a declarat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor Romania.

În cadrul parteneriatului cu SOS Satele Copiilor oferim în fiecare an cadrul optim pentru dezvoltarea personală și profesională a unor copii proveniți din medii defavorizate. Am încercat și de data aceasta să venim în sprijinul organizației, iar satisfacția noastră în urma activității de voluntariat este aceea de a vedea pe chipurile copiilor din Sat bucurie și speranță. Educația este pilonul principal al strategiei de responsabilitate socială a companiei, iar prin intermediul proiectului oferim tinerilor accesul la educație și la un mediu decent de viață. Suntem bucuroși că avem susținerea unei echipe de voluntari și suntem pregătiți de fiecare dată să demarăm noi acțiuni alături de ei.”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager, Sphera Franchise Group. 

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.