Kiriță, Slav și Cazacu trag tare la sală ca să dea bine pe sticlă, dar nu fac sport împreună! Care-i motivul?

La emisiune, la evenimente și adesea la petreceri, “vulturii de noapte” merg împreună. Formula nu e respectată însă și la sala de forță.

“Nu am mai face nimic, ne-am lua cu bârfa”, crede Cazacu. Totuși, niciunul dintre ei nu sare peste antrenamente, esențiale dacă vor să arate bine și să dea bine pe sticlă.

Chiar dacă au devenit de nedespărțit și de cele mai multe ori își
fac apariția în formula de trei, când vine vorba de sport, Victor, Cătălin și
Giani nu se nimeresc în aceeași sală de antrenamente.

Spun că în, primul rând, le-ar fi peste mână să-și mai dea
întâlnire și la sala de sport, stând în zone diferite ale orașului. În plus,
toți sunt “vorbă lungă” și nu s-ar antrena aproape deloc, preferând să
bârfească și să se hlizească.

“Locuim în zone diferite. Cătălin stă la ieșirea din București, cam la 60 de kilometri depărtare și nu avem cum să mergem împreună”, ne-a explicat Giani, întrerupt imediat de Cătălin Cazacu. “E răutăcios. Eu chiar stau în centrul periferiei. Îmi bate porumbul în geam, dar asta e. Dacă am merge împreună la sală, nu am face nimic, ne-am lua la bârfa. Așa, fiecare merge pe drumul lui, că oricum petrecem prea mult timp împreună”, a motivat motociclistul.

Victor Slav: “Singur dau mai mult randament”

Victor Slav nu vrea companie când trage de fiare

Victor Slav e de aceeași părere și spune că atunci când merge
singur la sală lucrează…

Citeste continuarea Aici

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.