# La 16 ani, o tânără a aflat că a fost schimbată la naștere. > BBC relatează, că în urmă cu 19 ani, o tânără din Spania a cerut despăgubiri în valoare de 3 milioane de euro autorităților sanitare din nordul țării după ce a descoperit că a fost schimbată din gr... Publicat: 8 septembrie 2021, 10:10 · Actualizat: 19 august 2026, 01:27 · Autor: Alexandra Badea · Categorie: [Actual](https://news24.ro/actual/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/la-16-ani-o-tanara-a-aflat-ca-a-fost-schimbata-la-nastere/ · Publicație: News24 ![bebelusi](https://news24.ro/wp-content/uploads/2022/01/bebelusi-1.webp) **BBC relatează, că în urmă cu 19 ani, o tânără din Spania a cerut despăgubiri în valoare de 3 milioane de euro autorităților sanitare din nordul țării după ce a descoperit că a fost schimbată din greșeală la naștere cu un alt bebeluș.** Aceasta a fost schimbată cu un bebeluș care s-a născut în aceeași zi din anul 2002 la un spital din Logroño, la sud de Bilbao. Amândoi  bebeluși au fost puși în incubatoare înainte de a fi dați părinților greșiți. De asemenea, guvernul regional a recunoscut faptele, dând vina pe o „eroare umană”. Mai mult decât atât, ministrul sănătății din guvernul local Rioja, Sara Alba, a precizat că nu este posibil să se afle cine anume a făcut greșeala. Aceasta a adăugat că „ar fi imposibil ca astăzi să se repete așa ceva”, deoarece procedurile de identificare a bebelușilor au devenit „sigure și fiabile”. Acest, caz a fost expus pentru prima dată de ziarul La Rioja, care a spus că tânăra cere daune de 3 milioane de euro din partea Ministerului regional al Sănătății. Ministerul a oferit însă despăgubiri de doar 215.000 de euro. Totodată, cealaltă tânără implicată în schimbul de bebeluși a fost informată despre situație, dar nu a depus plângere, a relatat ziarul El País. Tânâra reclamantă, al cărei nume nu a fost făcut public, a fost crescută de o femeie despre care credea că este bunica ei. Când bunica l-a dat în judecată pe presupusul tată pentru a obține pensie alimentară, în 2017, o instanță a dispus efectuarea unui test ADN. Iar, testul a confirmat că bărbatul nu era tatăl biologic al copilului, iar un test ulterior a arătat că fata nu avea legături genetice nici cu presupusa ei mamă. Când aceasta a împlinit 16 ani, fata a cerut ajutorul avocaților, care au presat autoritățile sanitare să investigheze circumstanțele nașterii sale. Ancheta a arătat că exista un singur copil cu care ar fi putut fi schimbată. În prezent în vârstă de 19 ani, tânăra așteaptă rezultatul unui test ADN pentru a confirma identitatea părinților ei biologici, în timp ce procurorii investighează cazul. Pe de altă parte, Sara Alba a spus că guvernul regional va oferi familiilor tot sprijinul de care au nevoie.