Lărgirea la 4 benzi a Şoselei Fabrica de Glucoză

Primarul municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, afirmă că „lărgirea la 4 benzi a Şoselei Fabrica de Glucoză, din zona foarte aglomerată Pipera, avansează”, în prezent constructorul lucrând la modernizarea benzilor de circulaţie vechi, urmând ca în primăvară să fie finalizată, „în funcţie de condiţiile meteorologice”.

„#OxigenPentruBucureşti #Investitii #FluentaTrafic. După deschiderea circulaţiei pe cele două benzi nou construite, lucrările s-au mutat pe bucata veche a şoselei. În mai puţin de o lună, au fost realizate lucrări de decopertare şi desfacere a vechilor straturi de asfalt pe toată lungimea între Şoseaua Petricani – Nod A3 şi Bd. Barbu Văcărescu. De asemenea, a fost realizată săpătura necesară îmbunătăţirii terenului de fundare şi o parte dintre lucrările necesare la reţeaua de apă şi canal. În perioada următoare, vor fi realizate lucrări de repoziţionare a reţelei de gaze pe anumite zone şi o parte dintre branşamentele necesare. Pe tronsonul nou construit, urmează finalizarea lucrărilor de la intersecţia cu strada Intrarea Chefalului şi a reţelei de iluminat public. Astfel, în funcţie de condiţiile meteorologice, lucrarea se va finaliza în această primăvară”, precizează primarul general într-o postare făcută sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

 

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.