Legea anti-bormasina, cei care fac galagie ar putea plati amenzi de pana la 1.500 lei

0 185

Miercuri senatul a abrobat proiectul de lege depus in Parlament de deputatul USR, Matei Dobrovie. Daca zgomotul din locuinta trece 30 de decibeli, in intervalul ora cuprins intre  orele 23.00 şi 7.00 dimineata si peste zi, de la 14.00 si 16.00, risti sa incasezi o amenda de pana la 1.500 de lei. Cei care vor masura galagia sunt politistii cu un aparat special, sonometru, conform inițiatorului. Proiectul merge la Camera Deputatilor, for decizional in acest caz.

Actul normativ, initiat de parlamentari USR, mai prevede introducerea in sarcina agentului constatator a obligatiei de a masura nivelul zgomotului cu ajutorul unui sonometru omologat si verificat metrologic.

Punctul de vedere al Guvernului a fost negativ, Executivul precizand ca „modalitatea de calcul al nivelului de presiune acustica este nepotrivita (…) in contextul in care la aparitia organelor de ordine publica solicitate prin apelul 112 astfel de activitati inceteaza”.

Potrivit actului normativ, amendat in Comisia juridica si adoptat de plen, constituie contraventie “tulburarea fara drept a linistii persoanelor din locuinte sau din alte imobile cu functiuni echivalente locuirii, intre orele 7,00 – 14,00 si 16,00 – 23,00 de catre orice persoana, prin depasirea nivelului de presiune acustica de 35 dB, masurat in interiorul locuintei sau al imobilului persoanei vatmate, in camera indicata de aceasta, cu ferestrele inchise, ca urmare a producerii de zgomote, larma, strigate, tipete ori alte manifestari similare sau a folosirii oricărui aparat, obiect ori instrument muzical”.

Tot contraventie constituie depasirea nivelului de presiune acustica de 30 dB in locuinte intre orele 14,00 – 16,00 şi 23,00 – 7,00, masurat in conditii similare.

Propunerea legislativa amendata incadreaza tot la contraventii “tulburarea fara drept a activitatilor desfasurate in cladirile in care functioneaza institutii de invatamant, spitale sau alte centre de ingrijire medicala, instante de judecata, alte autoritati publice centrale sau locale, institutii publice, regii autonome, societati reglementate de Legea societatilor 31/1990, lacase de cult, partide sau alte formatiuni politice, organizatii guvernamentale ori neguvernamentale, ambasade sau reprezentante ale altor state ori ale organizatiilor internationale de pe teritoriul Romaniei, in timpul de functionare, daca acesta se incadreaza intre 7,00 – 23,00, de catre orice persoanăa, prin depasirea nivelului de presiune acustica de 45 dB”. Pentru intervalul orar 23,00 – 7,00, nivelul stabilit este de 35 dB.

Un alt amendament stabileste ca, atunci cand masurarea zgomotului nu se poate realiza din cauze ce tin de caracteristicile mijlocului tehnic, ale procedurii de masurare sau de natura zgomotului produs, constatarea contraventiilor se va face pe baza propriilor simturi ale agentului constatator.

Contraventiile referitoare la tulburarea prin zgomot a linistii publice pot fi constatate nu doar de catre ofiterii sau agentii de politie, ci si de catre primar, imputernicitii acestuia, ofiterii, maistrii militari si subofiterii din Jandarmerie, politistii de frontiera.

Actul normativ stabileste amenzi de pana la 1.500 de lei si prevede majorarea cu jumatate a limitelor amenzilor in cazul repetarii contraventiilor.

 

 

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.