Magazinul din Bruxelles unde nu-ți trebuie bani pentru a pleca acasă cu ceva

În Bruxelles și-a deschis porțile primul supermarket non-profit, care dă prioritate comerţului echitabil. BEES este un magazin care este administrat exclusiv de şi pentru membrii săi, astfel încât să promoveze cooperarea dintre consumatori şi producători. De asemenea, magazinul are o politică destul de neobişnuită: toți clienţii devin angajaţi care lucrează 3 ore pe lună și astfel costurile sunt reduse. Mai precis, este vorba despre o economie colaborativă.
Clienţii supermarketului non-profit sunt în acelaşi timp şi angajaţi şi proprietari ai magazinului. Spre deosebire de supermarketurile tradiționale, angajaţii magazinului sunt înlocuiți la fiecare trei ore printr-un sistem organizat rapid.
Magazinul este deschis doar membrilor săi, aşa că cine vrea să se alăture proiectului, trebuie să îşi sacrifice o parte din timpul său și să-l petreacă în magazin, să rearanjeze rafturile de fructe și legume sau să împacheteze mirodenii.
Supermarketul non-profit economisește până la 65% din costul cu forța de muncă şi nici nu pune presiune pe producători.
„Am înființat supermarketul cooperativ BEES pentru a arăta că există o alternativă în sectorul alimentar și de distribuție, precum și pentru a aduce oamenii împreună pentru a discuta aspectele cheie din sectorul alimentar”, declară Enrico Sanso, co-fondator BEES.
Politica magazinului este să dea membrilor săi produse mai accesibile, dar şi să acorde prioritate producătorilor locali.
„Când veniți aici, este vorba despre mult mai mult decât să faceți cumpărături. Vedeți oameni cu care v-ați întâlnit într-o zi la coada de așteptare și a doua zi îi vedeți în spatele depozitului sau despachetând legumele”.
Proiectul non-profit a fost lansat în 2014 ca un grup de cumpărători. Supermarketul a fost deschis în 2017 şi până la inaugurarea oficială a strâns deja aproape două mii de colaboratori.

Cum să negociezi un salariu mai mare. Tehnici folosite de profesioniștii în vânzări. Negocierea salariului poate [...]

Președintele delegației României la Adunarea Permanentă a OSCE, Iulian Lorincz, și liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, s-au întâlnit ieri [...]

Gavin Newsom își ia timp de la conducerea celei de-a cincea economii ca mărime din lume pentru…a vorbi cu Steve [...]

Tehnici japoneze pentru o viață mai lungă și mai fericită. Ce putem învăța de la Okinawa. Okinawa, o insulă japoneză [...]

Tenul curat, fără mască. Cele mai bune sfaturi de urmat. Ne place să arătăm cât mai bine și, ca atare, [...]

Sursa Trei zodii vor scăpa de datorii. Retrogradarea lui Venus e în favoarea lor Trei zodii vor scăpa de datorii. [...]