Marcel Popescu, președinte Craiova, despre Dinamo

40

 Reacțiile după meciul dintre Universitatea Craiova și Dinamo, scor 4-1, continuă. În timp ce gruparea din Ștefan cel Mare critică asupru arbitrajul lui Marius Avram, a venit și reacția președintelui oltenilor, Marcel Popescu.

Acesta a exprimat în câteva cuvinte ce părere are despre toată situația creată în urma victoriei obținută de băieții lui Victor Pițurcă în fața formației Dinamo.

„Declarațiile lor sunt amuzante. Haideți să fim onești. Dacă luăm cele două penalty-uri acordate Universității, n-are rost să ne mai văităm și să ne mai lamentăm. A invoca arbitrajul ca scuză mi se pare inoportun”, a declarat Marcel Popescu, la Pro X, care a mai adăugat:

„Universitatea are un trio ofensiv extrem de rapid, mă refer aici și la Bărbuț. Dacă era precaută, Dinamo trebuia să pună radarul, jucătorii noștri au depășit viteza legală”.

Luni seară, 4 noiembrie, pe stadionul de la Severin, Dinamo a deschis scorul în minutul 11 prin reușita cu capul a lui Moldoveanu, dar asistentul a dictat offside. În plus, în minutul 66, la 3-1, Andrei Ivan a centrat, iar mingea l-a lovit pe Mihai Popescu în braț, dar Marius Avram a lăsat jocul să continue. S-a încheiat 4-1 pentru Universitatea Craiova, care ocupă locul al treilea în clasamentul Ligii 1, cu 27 de puncte, la trei lungimi distanță de liderul CFR Cluj și la una de Viitorul, ocupanta locului doi.

De cealaltă parte, Dinamo a rămas în afara zonei de play-off (poziția 9, cu 20 de puncte). Dacă obținea victoria, gruparea pregătită de Dușan Uhrin Jr. urca între primele șase din Liga 1.

„Nu a fost un meci de 4-1, cred că meritam mai mult de la această partidă. Când greşeşti, fotbalul nu te iartă. Craiova, victorie meritată, venită şi pe o greşeală mare de arbitraj. Este a 11-a greşeală împotriva lui Dinamo în acest an, gol anulat valabil şi, la faza următoare, când în faţa ta la un metru ridici un offside la Ciobi şi de acolo pleacă şi golul. Atât zic, să analizaţi şi dumneavoastră prestaţia lui Urzică din această seară, să vedeţi şi dumneavoastră… nu pot să spun mai multe, că amenzile sunt destul de mari. Şi eu sunt unul dintre oamenii vânaţi de către cei de acolo. Dar a fost o greşeală impardonabilă. Un arbitru cu experienţa lui, îl cunosc foarte bine, aş vrea să cred că a fost numai o greşeală, dar au fost două greşeli flagrante împotriva aceleiaşi echipe.

Eu când am spus că nu suntem doriţi în play-off, eu ştiu de ce nu suntem doriţi în play-off. Acolo trebuie să fie echipe care nu au ce să caute acolo, dacă merg pe valoare şi pe echipă. Noi ne batem şi o să fim în play-off cu toate piedicile acestea. Nu suntem doriţi, că noi nu împrumutăm alte cluburi cu bani, noi nu luăm jucători care nu ne trebuie şi… de-aia nu suntem doriţi (n.red. – aluzii la FCSB)”, a declarat Florin Prunea, potrivit Telekom Sport.

3 calcule simple care îți arată dacă trăiești peste posibilități

3 calcule simple care îți arată dacă trăiești peste posibilități. Poți avea un salariu decent și [...]

Cum să folosești corect măștile de față coreene pentru rezultate rapide

Măștile de față coreene sunt printre cele mai populare produse de îngrijire a pielii, cunoscute pentru efectele lor rapide și [...]

Descoperă cum să eviți sărăcia prin corectarea acestor 10 greșeli financiare

10 greșeli financiare care te țin sărac. Cum le corectezi. Fie că ai un venit modest sau câștigi bine, obiceiurile [...]

Top 5 plante care țin insectele la distanță. Le poți ține și pe balcon

Top 5 plante care țin insectele la distanță. Le poți ține și pe balcon. Țânțarii, muștele și alte insecte pot [...]

The Beauty Hub revine cu o ediție specială – experiențe exclusive, activări premium și branduri de top

The Beauty Hub revine în Băneasa Shopping City, iar cea de-a 6-a ediție promite să fie cea mai spectaculoasă de [...]

Regăsește echilibrul prin masaj – un refugiu autentic în Băneasa

Sursa Regăsește echilibrul prin masaj – un refugiu autentic în Băneasa Oboseala nu mai e un episod trecător. Pentru mulți [...]

Spune ce crezi