Marius Șumudică, antrenor Gazişehir Gaziantep:

La începutul săptămânii antrenorul român, Marius Şumudică, şi-a prelungit contractul cu formația din Turcia Gazişehir Gaziantep până în anul 2021.
Cu toate acestea, tehnicianul în vârstă de 48 de ani a declarat că este pregătit să renunțe oricând la gruparea pe care o antrenează de la 13 iunie 2019, dacă ar fi nevoie de el pe postul de selecționer al primei reprezentative a României.
„Nu pot să refuz naţionala.Vin pe jos! Cum să refuz aşa ceva? Pentru mine, echipa naţională e echipa poporului! E ţara mea! Fotbalul românesc mi-a dat totul şi niciodată n-o să uit. Indiferent de câţi bani am câştigat în Golf sau în Turcia, pentru mine, România e România”, a declarat Marius Şumudică pentru gsp.ro.
Actualul selecționer al României, Cosmin Contra a anunțat recent pe cine ar vedea ca potrivit în locul său, în viitor: „Nu vreau să supăr pe nimeni, dar voi da patru nume. Imediat după mine pot veni: Dan Petrescu, Gică Hagi sau Cosmin Olăroiu. Pe viitor, 100% ar trebui să fie Mirel Rădoi. Și Adi Mutu poate fi o variantă. Vorbesc des cu el și îl văd foarte preocupat”.