Medeea Marinescu: Buftea a fost Disneylandul copilăriei mele

Foto: ceascadecultura.ro

Despre copilărie fiecare dintre noi poate povesti multă vreme fără a-i plictisi pe cei din jur. Şi, odată cu trecerea anilor, „parfumul copilăriei” este mult mai intens.

De 1 Iunie, AGERPRES a stat de vorbă cu… copii, mai mari sau mai mici, dar cu aceeaşi nostalgie atunci când îşi amintesc de copilărie.

Pentru Medeea Marinescu, azi actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti, copilăria înseamnă platourile de filmare de la Buftea, dar şi vacanţele de vară petrecute la bunici, la Suceava. Înainte de a intra în clasa I a jucat în rolul „Mirabela” din filmul celebrului Gopo – „Maria Mirabela” – în 1981.

„Trăind pe platourile de filmare de la Buftea, pentru că părinţii mei lucrau acolo, Buftea a fost Disneylandul copilăriei mele şi am trăit pe platouri fantastice – se făceau filme de epocă, aveam acces la costume de epocă, la cabina de machiat, pentru că mama era machioză, printre oameni şi actori fantastici. Aveam acces la mesele de montaj şi ştiu că de multe ori ai mei, dacă filmau într-un platou, mă lăsau la montaj. La acea masă de montaj clasică ceream să mi se pună fie ‘Mama’, fie ‘Veronica’ şi le vedeam de sute de ori, alergam prin curtea studioului şi, cumva, nu a fost o copilărie ca a copiilor de la bloc, care stăteau cu cheia de gât pentru că părinţii lor erau la serviciu. Am fost fericită din punctul ăsta de vedere. Toate vacanţele de vară erau la bunici, la Suceava, într-o zonă de vis, cu dealuri, cu râuri, o zonă liniştită şi frumoasă. Şi atunci parfumul copilăriei mele este unul plăcut şi nostalgic”, povesteşte Medeea Marinescu.

A fost un elev bun şi, chiar dacă mai lipsea de la şcoală atunci când filma, recupera.

„Aveam timp să mă duc şi la şcoală, chiar am fost un elev bun, şi să filmez. ‘Maria Mirabela’ s-a întâmplat chiar în vara dinaintea începerii clasei I. Din pricina asta Gopo (regizorul Ion Popescu-Gopo – n.r.) îmi spunea că sunt analfabetă, pentru că nu ştiam nimic şi nu am fost un copil precoce să învăţ alfabetul dinainte. Ştiam o mulţime de cântece din filme, mai ales din filmul ‘Mama’, dar nu eram ceea ce se cheamă un copil precoce, care să facă înmulţiri şi adunări şi să ştie alfabetul. Sigur că mai lipseam de la şcoală atunci când filmam, dar recuperam. Nu am resimţit niciodată ca pe o corvoadă sau ca pe o problemă”, îşi aminteşte actriţa.

Medeea Marinescu este de părere că ceea ce i s-a întâmplat în acea perioadă a fost „un bonus” al copilăriei sale fericite, nicidecum o corvoadă.

„Nu am avut un regim preferenţial din partea profesorilor, dar nici din partea părinţilor. Nici nu am perceput lucrul acesta şi nici nu l-am cerut, pentru că nu am fost educată sau sprijinită să mă dezvolt în sensul ăsta, şi mi se pare că e foarte sănătos aşa. Ceea ce mi se întâmpla, ceea ce mi s-a întâmplat de fapt mie a fost un bonus adus copilăriei mele fericite. Şi l-am perceput aşa, pentru că a fi vedetă în anii ’80 în România şi să ieşi pe stradă şi toată lumea să te strige, mai ales copiii, ‘Maria Mirabela cu ochii cât umbrela’ – pentru că asta a fost porecla mea pentru ani de zile – nu se traducea într-un sentiment de mândrie prostească, ci mai degrabă într-un atu pe care îl foloseam ca să mă joc şi să adun cât mai mulţi copii în jurul meu şi, cumva, la şcoală, să demonstrez că sunt altcineva decât fetiţa rea din ‘Maria Mirabela’, ca dovadă că am fost un copil bun la şcoală şi un copil şi un om care şi-a păstrat mai târziu prieteniile din şcoală”, a subliniat Medeea Marinescu.

Dacă se întâmpla să fie „foarte greu” la filmări, dispărea prin platouri. „La filmările lui Gopo, când era foarte greu, dispăream prin platouri. Plecam şi ‘mişunam’ prin platouri şi dura până mă găseau”, rememorează ea.

Când vorbeşte despre şotii îşi aduce aminte de surorile sale gemene.

„Eu am două surori gemene, mai mici. Când ele erau foarte mici, m-am gândit că laptele nu este suficient şi, bebeluşi fiind, să le dau nişte crenvurşti. Era să le hrănesc prea tare, noroc că au apărut ai mei la timp. Altădată, le-am suit pe cel mai înalt dulap din casă şi le-am lăsat foarte mult, după care i-am pus pe părinţii mei să le caute. Asta ştiu că am făcut, dar nu îmi amintesc să fi fost pedepsită. Cred că mă certau, îmi explicau ce s-ar fi putut întâmpla, dar nu mă pedepseau, nu am fost un copil nefericit care să fie pedepsit. Cuminte nu am fost, îmi plăcea să mă caţăr pe garduri, pe poartă, până sus, dar nu mi s-a întâmplat nimic”, povesteşte actriţa.

Regrete? Nici pomeneală.

„Să renunţ? A existat o încercare, exact gândul ăsta când eram la liceu, fiindcă eram la un liceu de muzică şi ideea era să fac Conservatorul mai departe. Dar după asta m-am întors şi am dat la Academia de Teatru şi Film. Nu am niciun regret. Nici pentru lucrurile bune, nici pentru lucrurile rele care mi s-au întâmplat de-a lungul timpului, pentru că acel parcurs m-a făcut să ajung în punctul ăsta unde mă simt cumva, fiind realistă, împlinită. Mă simt împlinită că am o familie aşa cum mi-am dorit-o, că am o casă drăguţă, cu o curticică, mă simt împlinită că am reuşit să îmi construiesc, atât cât permite cinematografia română, cât îmi permite am făcut. (…) Singurul lucru pe care îl pot analiza este cât de bine mi-am făcut eu treaba. Şi eu sunt împăcată cu mine”, afirmă Medeea Marinescu.

Alături de amintiri, din copilărie păstrează şi cea mai dragă jucărie – pianul.

„Pentru mine pianul este jucăria cea mai dragă. Nu am păstrat nicio altă jucărie din copilărie. Pianul meu, pe care l-am primit la şase ani, atunci când am mers la şcoala de muzică. A fost cumpărat de ai mei cu sacrificii, folosind sigur şi banii din contractul meu de la ‘Maria Mirabela’, la care au mai adăugat ei nişte bani. Este un pian valoros, cu coadă medie, cu placă de bronz, dar ceea ce trebuie să ştie lumea este că pianelor, spre deosebire de viori, spre exemplu, nu le creşte valoarea în timp, ci, dimpotrivă. De multe ori, în aceşti 40 de ani de când îl am, din 1980, mi s-a propus să îl vând sau să îl dau şi să iau un pian nou, care să fie util inclusiv pentru băiatul meu cel mare care face cursuri de pian. Am stat şi m-am gândit şi mi-am dat seama că este jucăria mea de care nu pot şi nu am să mă pot niciodată dezlipi. Pianul este locul meu, unde m-am refugiat de la şase ani”, declară actriţa.

Şi a mai păstrat ceva din copilărie – naivitatea.

„Nu mi-am pus problema cât anume păstrez din copilul de altădată, dar dacă mă gândesc că este foarte multă lume care îmi spune şi astăzi că nu m-am schimbat prea tare de la ‘Maria Mirabela’ aş tinde să spun că este un procent destul de mare, inclusiv ca apariţie, spune lumea, chiar şi faptul că m-am păstrat cu părul scurt toată viaţa. E un procent destul – destul de mare pe care l-am păstrat. Acum sigur că nu pot să rămân infantilă având doi copii, dar cred că principalul lucru pe care l-am păstrat, şi la un moment dat chiar l-am cultivat, este naivitatea. De exemplu, am un prieten, tot actor, care îmi face farse. Este vorba de Marius Manole. El îmi face farse şi mi-a zis că eu sunt materialul cel mai bun pentru farsele lui, pentru că eu cred totul, pentru că eu încă nu am ajuns să înţeleg pentru ce cineva ar face o tâmpenie. Sunt farse inofensive, dar eu nu înţeleg de ce cineva face o tâmpenie, de ce vrea să mă păcălească şi atunci eu cred. Această situaţie este un semn al naivităţii”, a mărturisit Medeea Marinescu.

Actriţa a vorbit şi despre farsele pe care le face pe scenă, în spectacolul „Străin în noapte”, alături de Florin Piersic.

„Cu Florin Piersic am ajuns să facem – şi aici voi pune ghilimelele de rigoare – prostioare pe scenă, pentru că suntem ca nişte copii care s-au plictisit jucând acelaşi joc de o mie şi ceva de ori, fiindcă de zece ani – cam atât am jucat spectacolul ‘Străin în noapte’. Şi e adevărat că aşa ne-am propus – el să vadă ce prostii mai fac eu şi eu aştept să văd ce prostii mai face el pe scenă, ca să râdem. Publicul nu se supără fiindcă de cele mai multe ori râde şi el, pentru că observă. Tipul ăsta de naivitate şi de joacă l-am păstrat. Îmi place, mă simt eu mai bine aşa. Norocul meu este că el nu se supără fiindcă îi place şi lui”, a povestit ea.

Despre copilăria copiilor ei spune că este foarte diferită de copilăria sa – e o epocă a tehnologiilor, în care totul vine de-a gata, printr-un simplu click.

„Există ceva care mă înfioară, mă înspăimântă, pentru că totul vine prea de-a gata – ai jucăria şi nu trebuie să ţi-o confecţionezi, deşi i-am învăţat bucuria de a face lampadare din dovleci scobiţi, dar totuşi ei nu mai citesc, fiindcă au poveştile de-a gata, ei nu mai confecţionează nimic pentru că le găsesc de-a gata şi le pot cumpăra. Ei nu ies afară şi nu vorbesc de perioada asta în care nu poţi oricum ieşi afară, dar pur şi simplu când ieşi afară este pericol pentru că maşinile trec în viteză, trotuarele sunt ocupate de maşini, îţi este şi frică să îi laşi să iasă. Nu au copaci, garduri în care să se caţere, este altfel copilăria lor. Cred că, dacă i-ai lăsa pe un câmp deschis, şi-ar găsi foarte multe activităţi de făcut. Noi, neavând mare lucru la bunici, ne găseam tot felul de jocuri. Ei aici nu au, au alte condiţii faţă de cele pe care le-am avut noi”, afirmă actriţa. „Este altfel copilăria lor. Tatăl lor, soţul meu, încearcă să îi ducă pe munte, să facă trasee cu bicicleta, şi o să reînceapă acum. Încearcă să îi înveţe nişte obiceiuri din copilăria noastră, dar nu le gustă la fel de mult”, mai spune ea.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.