Mesajul premierului Ludovic Orban cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

„Este deja al doilea deceniu în care întreaga lume comemorează milioanele de victime ale Holocaustului, într-un exerciţiu necesar de aducere aminte, compasiune şi păstrare a unei conştiinţe treze.

Oricine răsfoieşte paginile acelui teribil dezastru din istoria destul de recentă, Holocaustul, nu poate să nu rămână marcat de ororile petrecute, de dimensiunea angrenajului crimei din ură, de lipsa de reacţie a oamenilor, instituţiilor şi statelor. Nu poate să nu reflecteze, apoi, asupra consecinţelor pe care ajung să le aibă crizele din societate şi asupra răului pe care îl produce somnul raţiunii.

Şase milioane de evrei, reprezentând două treimi din populaţia evreiască a Europei, şi câteva milioane de membri ai altor naţionalităţi considerate de regimul nazist „impure” au pierit în ghetouri şi lagăre, în drum spre acestea, sau ucişi pur şi simplu în stradă, în perioada anilor 1941-1945, victime ale unei ideologii rasiste, ale unor mituri şi ale tendinţei de a găsi ţapul ispăşitor.

Reconstituirea adevărului se datorează în special membrilor comunităţii evreieşti, mulţi dintre ei supravieţuitori ai lagărelor naziste şi deveniţi figuri proeminente ale militantismului umanist, cărora li s-au alăturat intelectuali, artişti şi militanţi umanişti de pretutindeni, într-un efort comun de a împiedica repetarea, vreodată, a unor acte similare de extincţie a popoarelor.

Au fost întemeiate instituţii memoriale de prestigiu, au fost scrise cărţi, au fost create opere de artă şi evenimente, au fost reconsiderate valori din perspectiva apărării drepturilor omului şi demnităţii umane.

Astăzi, la 75 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, mapamondul poate fi considerat solidar în lupta împotriva antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi intoleranţei, care redevine o preocupare importantă, în contextul unor conflicte regionale bazate inclusiv pe resentimente de tip etnic şi apariţiei de noi tendinţe extremiste.

România, prin ea însăşi, dar şi ca stat-membru al Uniunii Europene, promovează toleranţa între oameni, nediscriminarea şi pacea, rămânând activă în procesul de păstrare şi întregire a memoriei Holocaustului. Pentru că nu trebuie să-i uităm pe cei care au fost umiliţi, torturaţi şi ucişi din ură, precum nici pe cei care au protejat vieţi cu riscul propriei vieţi, salvând astfel ideea de omenie.

Transmit întreaga mea compasiune pentru victimele Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi am speranţa că omenirea va avea capacitatea să înveţe din marile erori ale istoriei sale” , Ludovic Orban -Prim-ministru al României

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.