METRO sărbătorește antreprenorii și afacerile independente pentru al doilea an consecutiv

METRO sărbătorește antreprenorii și afacerile independente pentru al doilea an consecutiv

În jurul nostru sunt multe afaceri: locul de unde cumpărăm cafeaua dimineața, restaurantul în care servim preparatele preferate, magazinul din colț. Toate aceste afaceri aduc culoare în viețile noastre și joacă un rol important în cadrul comunităților locale. Acestea sunt motivele pentru care, anul trecut,  METRO a inițiat Ziua Afacerii Tale”. Aflat deja la a doua ediție, evenimentul se va desfășura în a doua marți din octombrie, în toate țările în care compania este prezentă.

Inspirat de succesul primei ediții a campaniei Ziua Afacerii Tale din 2016, Roland Ruffing, CEO METRO Cash & Carry România afirmă: “La METRO, simțim o conexiune puternică cu milioanele de antreprenori din întreaga lume, deoarece zi de zi și noi lucrăm cu aceeași pasiune și dedicare care stă la baza succesului afacerilor independente. Pentru că știm că succesul nostru depinde de succesul clienților noștri.“

A doua ediție a evenimentului Ziua Afacerii Tale va avea loc pe 10 octombrie 2017, în toate țările în care compania METRO este prezentă și vizează toate afacerile independente, și implicit cele 21 milioane de clienți profesioniști METRO. Compania intenţionează să transforme această zi într-un eveniment global anual, care se va desfășura în a doua marţi a lunii octombrie. Evenimentul își propune să ofere antreprenorilor atenția și recunoașterea pe care o merită, să crească vizibilitatea afacerii lor în cadrul comunităților locale și să susțină antreprenorii pentru a-și construi rețele puternice în comunitatea celor care le împărtășesc pasiunea. Până pe 10 octombrie, activitățile pentru Ziua Afacerii Tale aduc în prim-plan o varietate de oferte speciale, create de către afacerile participante, precum: un desert gratuit care să complimenteze o cină romantică sau o reducere oferită pentru serviciile de curățenie. Antreprenorii își înscriu afacerea și publică ofertele speciale pe platforma online dedicată: www.ziuaafaceriitale.ro, care este deschisă publicului larg, pentru a asigura vizibilitatea afacerilor și pentru a le aduce cât mai mulți clienți noi.

Citeste si:  5 sfaturi pentru un writer freelancer

Având în vedere importanța și impactul afacerilor independente în cadrul societății, în acest an, METRO a realizat un studiu internațional pentru a cunoaște în profunzime atitudinea publicului față de antreprenori. În plus, acest studiu va oferi perspective asupra provocărilor cu care se confruntă antreprenorii, asupra experienței acestora și a modului în care poate fi promovată eficient o afacere. Studiul analizează eșantioane reprezentative ale publicului larg, dar și ale antreprenorilor din România, Germania, Franța, Olanda, Italia, Portugalia, Republica Cehă, Turcia, Rusia și China. Datele obținute vor ajuta reprezentanți ai comunității de business și politicieni să înțeleagă mai bine cum funcționează afacerile independente și cum pot acționa ei pentru a susține dezvoltarea durabilă a acestor afaceri.

Citeste si:  Autoritățile române au respins cererea de protest împotriva protecționismului francez

În vederea sărbătoririi zilei de 10 octombrie, METRO România va oferi un sprijin important antreprenorilor participanți: platforma online care pune la dispoziția publicului ofertele speciale create de afacerile independente participante și informații despre businessul acestora. Pe lângă publicitatea gratuită pentru afacerea lor, au fost gândite și o serie de evenimente și activități de marketing care vin în sprijinul antreprenorilor, pentru a le aduce cât mai mulți clienți noi – de la materiale promoționale, la acces în mass-media. “Va fi o zi plină de noi experiențe și oferte speciale – realizate doar cu sprijinul antreprenorilor. Oferindu-le atenția pe care o merită și promovându-le activitățile prin intermediul acestui eveniment special, în cele din urmă ne dorim să aducem cât mai mulți clienți la ușile acestora – subliniind, totodată, aspirația METRO de a fi Campionul Afacerilor Independente”, a declarat Roland Ruffing, CEO METRO Cash & Carry România.

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close