# Microsoft avertizează despre sistemul Copilot, „nu vă bazați pe el pentru sfaturi importante” > Microsoft promovează intens AI-ul Copilot, dar termenii de utilizare avertizează clar: este „doar pentru amuzament” și nu trebuie folosit pentru sfaturi importante. Publicat: 6 aprilie 2026, 08:58 · Actualizat: 19 august 2026, 20:42 · Autor: Mihai Gheorghe · Categorie: [Actual](https://news24.ro/actual/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/microsoft-avertizeaza-despre-sistemul-copilot-nu-va-bazati-pe-el-pentru-sfaturi-importante/ · Publicație: News24 Deși Microsoft promovează intens asistentul AI Copilot ca un instrument esențial de productivitate, integrat adânc în ecosistemul Windows, documentele oficiale ale companiei spun o cu totul altă poveste. Termenii de utilizare, actualizați în urmă cu câteva luni, avertizează utilizatorii să nu se încreadă în tehnologie pentru decizii serioase. ## Doar pentru amuzament   În documentația oficială, Microsoft specifică negru pe alb că asistentul său AI „este destinat exclusiv divertismentului”. Compania merge mai departe și avertizează că sistemul „poate face greșeli” și „este posibil să nu funcționeze conform așteptărilor”. O poziționare bizară. Mai mult, avertismentul este cât se poate de clar, subliniind că utilizatorii „nu ar trebui să se bazeze pe Copilot pentru sfaturi importante”. Iar concluzia Microsoft este una tranșantă, care ar trebui să dea de gândit oricui folosește acest instrument pentru muncă: „Folosiţi Copilot pe propriul risc”. ## Contradicție între marketing și realitate   Numai că aceste formulări, menite cel mai probabil să limiteze responsabilitatea juridică a gigantului american, intră într-un conflict direct cu strategia sa comercială. Microsoft a investit masiv în integrarea Copilot în sistemul de operare Windows și în numeroase aplicații din suita sa, lansând versiuni dedicate productivității, mediului de afaceri (enterprise) și chiar sectorului medical. V-ați baza, pe bune, deciziile de business pe un instrument recomandat „doar pentru amuzament”? Recomandarea oficială de utilizare „doar pentru amuzament” pare, astfel, complet desprinsă de modul în care produsul este vândut publicului larg și companiilor, care plătesc pentru a-l folosi tocmai în scopuri profesionale. ## Avertismente neobișnuit de stricte   Distincția dintre marketingul agresiv și responsabilitatea legală asumată este evidentă. E drept că majoritatea companiilor din industria AI includ avertismente similare privind limitele și acuratețea tehnologiei, pentru a se proteja în cazul unor litigii. Dar formulările adoptate de Microsoft sunt considerate printre cele mai restrictive din domeniu. Această abordare sugerează o distanțare clară între imaginea publică a unui asistent de încredere și realitatea juridică a unui produs oferit fără garanții, pe care utilizatorii îl folosesc, până la urmă, pe propria răspundere.