Mihai Traistariu la prima experienta pe tocuri

0 976

Mihai Traistariu face parte din echipa „Te Cunosc de Undeva” unde trebuie sa se transforme in diverse personaje. Sambata veti vedea prima transformare a lui Mihai Traistariu care va merge prima data pe tocuri. Ruleta buclucasa i-a dat lui Mihai un rol foarte interesant, el fiind nevoit sa o imite cat mai bine pe celebra soprana Maria Callas.

“Până să intru pe scenă, am mers în culise vreo două ore încontinuu cu acei pantofi cu toc cui, de 8 centimetri. Trebuia să merg încet, ca să nu mă dezechilibrez și să cad. Într-un final, am reușit să mă descurc destul de bine”, spune Mihai Trăistariu.
Lentilele de contact i-au făcut însă oareșce probleme. “Le suport destul de greu. De aceea, în cele 14 ore cât am stat cu lentilele de contact, a trebuit să îmi pun picături în ochi din oră în oră”, 
a declarat artistul.

Cantaretul a avut mare grija sa ii iasa totul bine pentru acest personaj. A repetat zilnic atat acasa cat si la Academia de Muzica pe care o are in Constanta. Nu ii este usor ca trebuie sa faca naveta la Bucuresti pentru emisiune insa ii place aceasta provocare. Sambata de la ora 20:00 puteti urmari transformarea lui Mihai Traistariu in cadrul emisiunii „Te Cunosc de Undeva”.

 

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.