tezyo.ro - by OTTER Distribution

Mike Pompeo nu este de acord cu declarațiile lui Emmanuel Macron despre NATO

 Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat că nu este de acord cu afirmațiile președintelui Franței, Emmanuel Macron, care a spus că NATO este „în moarte cerebrală”, iar oficialul american a declarat că, din punctul său de vedere, NATO este „cea mai importantă alianță din istorie”.

Pompeo se află vineri la Berlin, pentru a participa la ceremoniile dedicate aniversării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, informează Euronews.

Declarațiile oficialului american vin în contextul în care și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că nu este de acord cu afirmațiile lui Macron, catalogându-le drept „cuvinte drastice”. „Președintele francez a folosit cuvinte drastice. Nu acesta este punctul meu de vedere în ceea ce privește cooperarea cu NATO. Cred că o asemenea lovitură nu este necesară”, a declarat Merkel la Berlin în timpul unei conferințe de presă la care a participat și Secretarul General al Alianței, Jens Stoltenberg.

Președintele Franței a avertizat joi că NATO se află în „moarte cerebrală” deoarece țările UE nu se mai pot baza pe Statele Unite.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.