Ministerul Educaţiei, este abilitată prin lege să organizeze cursuri de formare de tip post-universitar şi alte studii strategice avansate

Trecerea la economia circulară în Uniunea Europeană (UE) nu mai este o opţiune, ci a devenit o obligaţie urgentă, iar până în iulie 2020 toate statele membre, inclusiv România, trebuie să finalizeze şi să demareze aplicarea propriei strategii pe acest segment, atenţionează reprezentanţii Asociaţiei CLDR România – Comunităţile Locale Riverane Dunării, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Loading...

„Ţinând cont de aceste priorităţi şi noi şanse de afirmare profesională, sub inspiraţia oferită de programul MBA al Exeter Business School, o primă promoţie, în perioada octombrie-decembrie 2019, a şi urmat prima serie a Programului CIO-SUERD de tip Mini-MBA ‘Expert & Antreprenor UE în Managementul Economiei Circulare şi Dezvoltării Durabile’. Participanţii primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire cu Anexa detaliată a modulelor şi modalitatea de evaluare, eliberat de Catedra Internaţionala Onorifică ‘Jean Bart’ CIO-SUERD, proiect fondat de Fundaţia Eurolink – Casa Europei în parteneriat cu INCE – Centrul de Biodiversitate ‘Acad. David Davidescu’ al Academiei Române, instituţie de învăţământ care, alături de Ministerul Educaţiei, este abilitată prin lege să organizeze cursuri de formare de tip post-universitar şi alte studii strategice avansate”, notează sursa citată.

Raportul WRAP – Greenovate Europe arată că, în conformitate cu Planul de Acţiune pentru Economia Circulară UE, doar în perioada următoare ar urma să se mai creeze 580.000 de noi locuri de muncă în domeniu, cu o perspectivă de până la trei milioane de noi joburi.

„Trecerea la economia de tip circular în Uniunea Europeană nu mai este o opţiune, ci a devenit o obligaţie urgentă. Până în iulie 2020, toate statele membre, inclusiv România, trebuie să finalizeze şi să înceapă aplicarea propriei strategii de economie circulară (…) În baza interesului stârnit în rândul altor doritori, lansăm înscrierile pentru cea de-a doua serie, care se va desfăşura online în perioada ianuarie – martie 2020. Înscrierile se fac în baza formularului de înscriere, conform principiului ‘primul venit-primul servit’, se menţionează în comunicatul CLDR România.

Termenul limită pentru înscriere este 10 ianuarie 2020. În plus, în afară de această oportunitate, cei interesaţi pot opta şi pentru alte programe de formare online de tip postuniversitar, conform sistemului Comisiei Europene „Life Long Learning”, în parteneriat în principal cu Academia Română, dar şi cu alţi prestigioşi parteneri, precum URBASOFIA (Roma-Bucureşti).

Astfel, printre opţiuni se află: programul de formare pre-doctorală, adresat în special aspiranţilor la susţinerea doctoratului în cadrul şcolilor doctorale coordonate de Academia Română; promotori şi experţi UE în Managementul Destinaţiei de Ospitalitate Turistică (OMD) în context Carpato-Danubiano-Pontic; ofiţeri şi comisari dunăreni – Cursul de Formare al Experţilor în Managementul Programelor de Finanţare în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării; Managementul Bioeconomiei, Inovării şi Guvernanţei; experţi europeni în dezvoltare şi inovare urbană – smart city.

Catedra Internaţională Onorifică ‘Jean Bart’ (CIO-SUERD) a lansat, în toamna anului trecut, în parteneriat cu Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu ‘Ernest Lupan’ (IRCEM, Cluj Napoca), ce reprezintă DG Mediu – Comisia Europeană în România, primul proiect de mini-MBA, intitulat ‘Antreprenor – Expert UE în Managementul Economiei Circulare şi Dezvoltării Durabile’.

Scopul programului s-a axat pe pregătirea teoretică şi practică a participanţilor în legătură cu conceptele şi mecanismele-cheie ale domeniului, precum şi cu antrenarea lor inovativă în cadrul unor ateliere de lucru.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.