Ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, deschide Târgul de Crăciun organizat în curtea MADR

In perioada 19-23 decembrie 2019, unde bucureştenii vor putea degusta şi cumpăra produse agroalimentare româneşti aduse de peste 30 de producători, însă vor putea redescoperi şi tradiţiile specifice Sărbătorilor de iarnă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii remis AGERPRES, consumatorii vor putea regăsi la Târgul de Crăciun preparate tradiţionale, produse obţinute conform unor reţete consacrate atestate de MADR, sau ale căror denumiri sunt recunoscute la nivelul Uniunii Europene, din arealul zonei montane, ori produse specifice care păstrează autenticitatea, transmisă din generaţie în generaţie, pregătite pentru masa de Crăciun.

Expoziţia va oferi şi alte produse alimentare din areale geografice ale României: Maramureş, Moldova, Transilvania, Muntenia, Oltenia, Dobrogea etc.

„Îi invităm pe toţi cei care cunosc gustul inconfundabil al preparatelor tradiţionale româneşti de Crăciun să găsească la acest târg o gamă variată de produse din carne de porc, dar şi cozonaci, brânzeturi sau vinuri pregătite şi expuse de peste 30 producători de produse alimentare pentru masa de sărbători de iarnă, din judeţele: Alba, Argeş, Arad, Braşov, Bihor, Botoşani, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti”, spun organizatorii târgului.

Astfel, bucureştenii pot degusta şi achiziţiona bucate tradiţionale din diferite regiuni ale României, respectiv caltaboş, tobă de casă, lebăr, jumări, dar şi brânză, telemea, urdă, brânză de burduf în coajă de brad sau produse din peşte precum batog de crap argintiu şi de somn, sardeluţe, scrumbie marinată şi zacuscă cu peşte etc.. Nu vor lipsi cozonacii, plăcintele cu dovleac sau cu brânză, siropurile, gemurile şi dulceţurile din fructe, zacusca, uleiurile aromate şi cosmetice naturale.

Produsele româneşti renumite, precum Cârnaţii de Pleşcoi, Telemeaua de Sibiu, Scrumbia de Dunăre afumată, care beneficiază de sistemul de calitate europeană „Indicaţie Geografică Protejată – I.G.P şi Telemeaua de Ibăneşti „Denumire de Origine Protejată” – D.O.P, vor putea fi cumpărate, de asemenea, de vizitatorii Târgului de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii.

Potrivit organizatorilor, la acest târg se vor regăsi şi alte produse aflate în curs de dobândire a protecţiei la nivelul Uniunii Europene, cum ar fi Plăcinta dobrogeană, Salata cu icre de ştiucă Tulcea (în curs de dobândire IGP) şi Salată tradiţională cu icre de crap (în curs de dobândire STG). La eveniment vor fi prezenţi şi producători de fructe, de miere (polen, faguri, propolis) precum şi producători de palincă şi de diferite sortimente de vin de origine controlată.

Programul de vizitare al târgului este între orele 8:00 – 18.00, iar în ultima zi, 23 decembrie, până la ora 16:00.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.