Ministrul Justiţiei a continuat vizitele pentru evaluarea sistemului penitenciar

Ministrul Justiţiei a continuat vizitele pentru evaluarea sistemului penitenciar

O delegaţie a Ministerului Justiţiei condusă de domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justiţiei şi de conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat a vizitat, iei, 5 septembrie 2017, penitenciarul Codlea şi Centrul de Pregătire Profesională și Recuperare a Cadrelor de Penitenciare Rodbav, judeţul Braşov.

Vizitele au avut drept scop observarea condiţiilor în care sunt cazaţi deţinuţii, spaţiile de care aceştia dispun pentru activităţi recreative, dar şi felul în care sunt gestionate activităţile lucrative ale deţinuţilor. Ministrul a purtat discuţii cu câteva persoane private de libertate şi a ascultat care sunt punctele acestora de vedere cu privire la condiţiile de detenţie.

Un aspect important al vizitelor a fost şi observarea condiţiilor de muncă pe care le au funcţionarii publici cu statut special din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor precum şi deficitul de personal din cele două unităţi. Scopul acestor demersuri este legat de identificarea măsurilor care pot fi luate de la nivelul Ministerului Justiţiei pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru.

Citeste si:  PSD a uitat de profesorii din mediul rural!

În cadrul Penitenciarului Codlea, delegaţia Ministerului Justiţiei a evaluat stadiul lucrărilor de transformare a unor spaţii administrativ gospodăreşti în spaţii de cazare a deţinuţilor. Prin acest proiect urmează să fie create 80 de noi locuri de deţinere respectând standardele CEDO de alocare a unei suprafeţe de minim 4 m2 per deţinut. Pentru reducerea riscului de recidivă, una dintre posibilele soluţii constă în crearea unui pachet de măsuri post-executorii pentru continuarea eforturilor de reinserţie şi după ce deţinuţii ajung în libertate.

La Centrul de Pregătire Profesională și Recuperare a Cadrelor de Penitenciare Rodbav, delegația Ministerului Justiției a vizitat spațiile de cazare, sălile de pregătire în care au loc cursuri de inițiere în activitate pentru funcționarii publici cu statut special nou încadrați din cadrul sistemului penitenciar, cursuri de perfecţionare și cursuri de formare profesională continuă.

Citeste si:  AFIR a publicat o nouă secțiune pentru afișarea produselor dedicate beneficiarilor PNDR

Cu această ocazie, delegația Ministerului Justiției a purtat discuții cu conducerea Centrului în vederea identificării unor perspective de dezvoltare.

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close