NASA a identificat locul în care modulul spaţial indian Vikram s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii

Un satelit aparţinând NASA aflat pe orbita Lunii a identificat locul impactului modulului spaţial indian Vikram, care s-a prăbuşit pe 7 septembrie în timp ce încerca să aselenizeze, potrivit AFP.

Centrul de Zbor Spaţial Goddard din cadrul Agenţiei Spaţiale Americane a dat luni publicităţii fotografii realizate în lunile octombrie şi noiembrie, în urma analizei cărora, experţii NASA au reuşit să distingă urme abia perceptibile ale impactului, precum şi fragmente proiectate în urma coliziunii violente.

Urmele impactului nu sunt uşor de remarcat cu ochiul liber, dar NASA a descoperit ”ascunse” în imagini circa 20 de fragmente din modulul selenar şi mai multe locuri care pun în evidenţă modificări ale suprafeţei lunare, acoperite de un strat asemănător nisipului, denumit regolit.

În luna septembrie, cu prilejul primului survol al satelitului american Lunar Reconnaissance Orbiter deasupra aceleiaşi zone, a fost realizată o serie de imagini, dar, cum lumina nu a fost corespunzătoare în acel moment, NASA a recunoscut că nu a reuşit să descopere locul impactului.

Un inginer indian în domeniul informaticii în vârstă de 33 de ani, Shanmuga Subramanian, a descărcat ulterior aceste prime imagini în care a identificat fragmente generate în urma impactului, aducând la cunoştinţa NASA descoperirile sale.

Agenţia Spaţială Americană a realizat o nouă serie de fotografii în 14 şi 15 octombrie, precum şi în 11 noiembrie, de data aceasta beneficiind de o luminozitate mai bună a soarelui. În noile imagini, cele mai mari fragmente ale sondei indiene Vikram măsoară 2×2 pixeli.

Shanmuga Subramanian a declarat pentru AFP că inabilitatea NASA de a repera sonda în imagini i-a suscitat interesul – agenţia americană a lansat un apel public în momentul publicării fotografiilor.

„Am comparat aceste două imagini pe două dintre laptop-urile mele (…). Pe unul, priveam prima imagine, pe celălalt, noua imagine publicată de NASA”, a spus acesta, precizând că a fost ajutat de alţi utilizatori de pe reţelele Twitter şi Reddit.

„A fost destul de dificil, dar am depus eforturi”, a povestit acest pasionat de domeniul spaţial.

India a lansat misiunea Chandrayaan-2 pe 22 iulie. Sonda principală, care se află în stare funcţională şi se deplasează pe orbita Lunii, a eliberat modulul de asolizare cu câteva zile înainte de data prevăzută pentru aselenizare, dar la finalul coborârii, la o altitudine de 2 kilometri, turnul de control a pierdut contactul cu modului. Cu un kilometru înainte de momentul aselenizării, Vikram se deplasa cu o viteză orizontală de 48 de metri pe secundă şi o viteză verticală de 60 de metri pe secundă.

La momentul respectiv, Agenţia Spaţială Indiană (ISRO) a anunţat că a pierdut contactul cu modulul său de aselenizare.

Coordonatele locului unde s-a produs impactul sunt 70.8810°S, 22.7840°E, la o altitudine de 834 de metri, potrivit NASA.

Dacă misiunea ar fi avut succes, India ar fi devenit a patra ţară din lume care plasează un vehicul spaţial pe suprafaţa Lunii, după Rusia, Statele Unite şi China. O misiune similară israeliană a eşuat în luna aprilie.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.