Ninel Peia-denunţ penal împotriva celor şapte magistraţi care au cerut amânarea discuţiilor despre SIIJ

Fostul deputat Ninel Peia a declarat, vineri, că a depus un denunţ penal pentru abuz în serviciu împotriva celor şapte magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii care au cerut amânarea oricăror discuţii despre Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie până la publicarea rapoartelor GRECO şi Comisiei de la Veneţia.

"Am făcut un denunţ penal împotriva a şapte magistraţi, trei judecători şi patru procurori, membri de drept, aleşi, cu activitate permanentă în Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece aceşti magistraţi au încălcat în mod vădit legea 317/2004. Având în vedere că plenul CSM a fost valabil convocat de patru ori pentru validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, domnii respectiv au avut luări de poziţie publice şi nepublice prin care au avut ca scop direct obstrucţionarea funcţionării unei secţii foarte importante a Parchetului General, prin încălcarea legii 317/2004, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută la articolul 279, alineat 1, noul Cod Penal, dar în condiţii de circumstanţe agravante.(…) Principala obligaţie, conform legii 317/2004, este să fie prezenţi la plen. Nu există în lege sau nu există o altă posibilitate în care ei să nu se prezinte la plen, decât o problemă obiectivă, medicală, de natură personală, dar nu să spună explicit că nu vor participa la…

Citeste continuarea Aici

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.