Noi audieri în cazul Caracal

 Noi audieri au loc, luni, la sediul IGPR, în cazul Caracal, fiind chemat un medic care a efectuat expertiza antropologică. Avocații familiilor Măceșanu și Melencu au vrut să știe dacă din resturile găsite în curtea lui Gheorghe Dincă se poate reconstitui, antropologic, un schelet uman.

Avocatul Tonel Pop, care reprezintă familiei Luizei Melencu, a declarat că luni a fost audiat unul dintre specialiștii care au făcut expertiza antropologică.

„Nu am înțeles de ce au chemat numai unul din medici. De asemenea, a fost chemat și expertul care a făcut expertizele ADN pentru ambele situații (pentru Luiza și pentru Alexandra – n.r.). Un lucru foarte important, au făcut audierile concomitent, în același moment, pentru a nu putea să asist la ambele. (…) Un joc de-a v-ați ascunselea, vă spuneam, de-a alba-neagră, astfel încât să nu putem participa, să nu putem pune întrebări. La una din audieri, privind expertiză ADN, am pus întrebări, mi-au respins toate întrebările, au fost niște întrebări, niște tamatici pe care le-a făcut colegul meu, a pus întrebările, dar într-un mod mai mult ironic, față de expert, procurorul a întrebat <Nu-i așa că aceste întrebări sunt ilare? Nu-i așa că întrebările avocatului (se referea la domnul Moldovean) sunt aiurea?> (…) Și doamna nu a marjat la aceste chestiuni, nu a spus nici că sunt ilare, a răspuns așa cum a știut, nu a marjat pe ironiile și pe ceea ce sugestiona procurorul pentru a aduce în derizoriu persoană avocatului, respectiv domnul Moldovean, sau întrebările puse de domnia să, erau undeva scrise”, a spus Tonel Pop.

Tonel Pop spune că, în timpul audierilor, procurorul a întrebat expertul dacă pot fi plantate probe sau dacă poate fi alterat ADN-ul.

„Culmea că doamna a răspuns <Știți, nu mi s-a întâmplat dar am citit, am o literatură vastă de specialitate>. A dat denumiri, a dat cazuri în care organele de anchetă au plantat probe și au alterat ADN-ul. Deci doamna spunea chiar că are o literatură de specialitate și a dat chiar și exemple din cazuistică și întâmplătoare și intenționate. Procurorul văzând chestia asta, nu i-a mai ars să pună întrebări mai departe că nu știa ce mai răspunde doamna expert. (…) O chestiune foarte importantă, pe acest lucru, este că s-au luat, de exemplu cazul Alexandrei, acolo s-ar fi găsit ADN, au luat toți dinți, deci au luat toate fragmentele osoase, i-au pus într-un recipient și analiza a fost făcută la comun. A ieșit un ADN, asta înseamnă că, posibil, unul din acele fragmente sau unul din acei doi dinți putea să aibă ADN. Și toți au speculat că au pus 6 dinți, 6 dinți au ADN, a fost găsit ADN în 6 dinți. Nu, toți au fost puși la un loc și este posibil că unul din ei să fi avut o urmă de ADN”, a mai spus TOnel Pop.

Avocatul familiei Luizei Melencu spune că trebuia fiecare dinte analizat separat, el acuzând că „au pus totul la grămadă, din acest cocktail de dinți, din acest cocktail de oase s-a remarcat un ADN. Deci nu faptul că toți dinții conțineau ADN-ul Alexandrei”.

La rândul său, avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan, a spus că a cerut ca INML să spună dacă, pe baza fragmentelor osoase găsite, se poate reconstitui arderea cadavrului sau scheletul uman.

„Eu am solicitat așa: să ne spună INML dacă se poate efectua, pe baza fragmentelor osoase găsite în curtea inculpatului Dincă Gheorghe, reconstituirea arderii cadavrului în condițiile descrise de acesta, să se precizeze la ce temperatură a fost ars corpul victimei. Este foarte important să ne precizeze dacă în butoi s-a găsit grăsime umană, dacă atât fragmentele osoase cât și dinții pot fi contaminați prin ardere cu ADN extern, adică se putea planta (…) aceste întrebări pertinente conduc spre ipoteza plantării, de aceea nu s-a dorit din punctul meu de vedere să se facă o nouă expertiză sau să se completeze cele două rapoarte”, a spus Moldovan.

Avocatul a mai solicitat să se arate dacă se poate reconstitui antropologic scheletul uman și, totodată, dacă se pot stabili sau extrage ADN-ul pe fragmentele osoase calcinate identificate. Potrivit lui Aurel Moldovan în raportul antropologic se spune că aceste oase sunt distruse în totalitate, fiind calcinate, astfel, că, spune juristul, ele nu mai pot constitui decât în mică parte un corp uman.

„Încă un amănunt important, s-a tot vorbit de aceasta cenușă, oare această cenușă nu era o pulbere aruncată pentru că cenușa poate știți, poate fi constituită din două culori, gri și gălbui, are o anumită cantitate în funcție de corpul uman. Ce cantitate avea cenușa găsită acolo? Nu ne-a spus nimeni. Avem dubii că acest dosar va fi trimis în judecată așa cum am zis, pe repede înainte, cu două fapte reținute în sarcina inculpatului Gheorghe Dincă, pentru infracțiunile de omor calificat, ceea ce justifica o inacuratețe, să zic așa, a actului de urmărire penală pentru că nu așa se efectuează o urmărire penală”, a mai spus avocatul familiei Alexandra Măceșanu.

Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămășițe umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei.

Rămășițele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Dincă spune că sunt ale Luizei, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.