Noul secretar de stat pentru Cercetare, Dragoş Ciuparu

evomag.ro

Noul secretar de stat pentru Cercetare, Dragoş Ciuparu, a declarat, miercuri, că are ca prioritate deblocarea finanţării programelor, dar şi lansarea de competiţii în acest domeniu.

„Sunt un om căruia îi pasă de Cercetare şi care doreşte ca cercetarea din România să crească, să dea rezultate, să finanţeze performanţa şi să se dezvolte astfel încât să fie un punct de atracţie pentru tinerii din această ţară şi nu numai, inclusiv pentru cei care au ales să îşi înceapă cariere în străinătate. Ce pot să vă promit este că am ca prioritate deblocarea finanţării programelor de Cercetare, lansarea de competiţii, mi-am propus să fac cel puţin competiţii pe patru instrumente anul acesta, din care sper să şi contractăm ceva undeva în toamnă”, a afirmat Ciuparu, la ceremonia de instalare a sa în funcţie, care a avut loc la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Ministrul Monica Anisie l-a asigurat pe secretarul de stat de o bună colaborare şi şi-a manifestat convingerea privind creşterea credibilităţii şi predictibilităţii în Cercetare.

„Noi, în trecut, am lucrat împreună şi sunt convinsă că vom putea face lucruri bune pentru Cercetare, în aşa fel încât să creştem credibilitatea şi predictibilitatea sistemului de Cercetare”, a spus Anisie.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.