Numărul persoanelor disponibilizate, mult mai scăzut decât al angajaţilor trimişi în şomaj tehnic

Numărul persoanelor disponibilizate de companiile din judeţ după declararea stării de urgenţă este mult mai redus cel al angajaţilor trimişi în şomaj tehnic, singurul domeniu care nu a fost afectat de niciuna dintre aceste măsuri fiind agricultura, se arată într-un studiu realizat de Camera de Comerţ şi Industrie Braşov.

Conform datelor făcute publice de CCI Braşov, companiile din servicii, industrie sau comerţ, asupra cărora declararea stării de urgenţă a avut un impact imediat, au realizat cele mai multe solicitări de şomaj tehnic, în special cele din domeniul HORECA, în timp ce în domeniul Agriculturii nu a fost semnalată nicio astfel de măsură.

Analiza a fost realizată în perioada 3-9 aprilie, printr-un chestionar online, la care au participat câteva sute de companii din judeţul Braşov, din diverse domenii de activitate, majoritatea societăţi comerciale mici sau microîntreprinderi. Din punct de vedere al vechimii, în fiecare domeniu de activitate a predominat categoria respondenţilor cu o vechime de peste 10 ani pe piaţa românească.

Potrivit datelor colectate de la respondenţii la studiu, procentul de disponibilizări raportat la cel al angajaţilor trimişi în şomaj tehnic ar fi de aproximativ 1 la 15 (146, respectiv 2.300 de persoane).

Scăderea cifrei de afaceri şi dificultăţile la încasări au fost indicate ca fiind principalele efecte ale stării de urgenţă de companiile braşovene.

Majoritatea companiilor din judeţ consideră că efectele negative ale situaţiei actuale, create în contextul pandemiei, vor fi resimţite chiar şi peste un an, industria estimând o revenire mai rapidă, începând cu următorul trimestru.

Peste o treime dintre respondenţi – 36,5% – prezumă o scădere a cifrei de afaceri de până la 25%, alte 30,5% din firme estimează o scădere între 25-50%, 11,5% dintre ele – o diminuare de până la 75%, iar restul – 21,5% dintre respondenţi – o diminuare de 75-100%.

În ceea ce priveşte principalele măsuri pe care ar trebui să le ia statul pentru a a sprijini companiile, cele mai multe entităţi economice braşovene au indicat scutirea de la plata contribuţiilor sociale, urmată de măsura finanţării IMM-urilor cu dobândă 0 şi scutirea impozitării pe o perioadă de şase luni pentru domeniile închise în perioada stării de urgenţă după încetarea acesteia, precum şi refinanţarea sau extinderea perioadelor de scadenţă pentru împrumuturi sau leasinguri.

De asemenea, aproape jumătate din companiile braşovene (45%) consideră că ar fi necesară elaborarea unui plan de comunicare care să cuprindă un website cu informaţii despre toate măsurile adoptate pentru susţinerea economiei în această perioadă.

Totodată, marea majoritate a acestora (92%) consideră necesară lansarea unor programe cu finanţare nerambursabilă.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.