tezyo.ro - by OTTER Distribution

NYT: Un diplomat SUA din Ucraina susţine că a fost revocat de Donald Trump în mod arbitrar

Marie Yovanovitch, retrasă din funcţia de ambasador al SUA în Ucraina, a declarat vineri în Camera Reprezentanţilor că a aflat de la un oficial din Departamentul de Stat că preşedintele Donald Trump a insistat să o demită deşi nu făcuse „nimic rău”, informează cotidianul The New York Times.

În cadrul unei depoziţii efectuate într-o şedinţă privată, în cadrul anchetei parlamentare care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, Marie Yovanovitch a criticat politica externă a Administraţiei de la Washington, avertizând că influenţele şi interesele personale au afectat discernământul diplomaţilor, riscând să submineze interesele naţionale şi să conducă la plecarea unor specialişti de calitate.

Conform NYT, Marie Yovanovitch a declarat că i s-a părut „incredibil” că a fost revocată din funcţia de ambasador. Decizia a fost luată, „din ceea ce vă pot spune, pe baza unor raţiuni nefondate şi false invocate de oameni care au motive în mod clar dubioase”, a afirmat ea.

„În prezent, văd că Departamentul de Stat este atacat şi umbrit din interior”, a continuat diplomatul, argumentând că acuzaţiile potrivit cărora nu i-ar fi fost loială preşedintelui Donald Trump, emise de aliaţi ai avocatului Rudolph Giuliani, sunt total „fictive”. „Nu ştiu care sunt motivele pentru care mă atacă domnul Giuliani”, dar apropiaţi ai lui „poate că au crezut că ambiţiile financiare personale au fost blocate de politicile noastre anticorupţie din Ucraina”, a spus ea.

În declaraţiile iniţiale, Marie Yovanovitch nu a oferit detalii despre eforturile lui Donald Trump de a exercita presiuni asupra noului preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenski, pentru anchetarea afacerilor lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte Joseph Biden, nici despre Lev Parnas şi Igor Fruman, doi oameni de afaceri din statul Florida apropiaţi de Rudolph Giuliani arestaţi preventiv pentru donaţii ilegale făcute pentru campania electorală a actualului lider de la Casa Albă.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.