O arbitră de 18 ani, insultată 90 de minute într-un meci de fotbal

 O arbitră de 18 ani a îndurat 90 de minute de insulte în timpul unui meci de fotbal de juniori pe un teren de fotbal din orășelul El Escorial, între echipele Unión Deportiva de San Lorenzo de El Escorial și CUC de Collado Villalba.

Mercedes Nuno, consilierul în sport al orașului Galapagar, a denunțat jignirile aduse fiicei ei.

„Într-un moment în care nu mai putea suporta lipsa educației și respectul, m-am adresat oamenilor care susțineau echipa locală, le-am spus că sunt mama ei (n.red. – arbitrei) și că nu le permit să îmi mai jignească fiica sau pe altcineva. Ceea ce se așteaptă de la un grup de mame și tați este bun simț. Însă, răspunsul pe care l-am primit a fost format din mai multe jigniri și deprecierea ei, până la punctul în care mi-au spus că dacă nu îmi place ce aud, să plec. Și am început să înregistrez ceea ce se spunea”, a explicat mama arbitrei, pe contul ei de Twitter.

„Retardată”, „fiică de c…”, „faci pe proasta”, „ești o mizerie”, „te-au scos de la Apascovi”, „pleacă acasă, c….”, sunt câteva dintre insultele aduse tinerei arbitre în cele 90 de minute de meci, înregistrate de mama acesteia cu telefonul mobil.

„Tăcerea ne face complici. Dacă găsim scuze acestui comportament, ce urmează? Violență fizică? Haideți să ne punem toți de acord pentru a nu se mai întâmpla așa ceva. Nu trebuie să considerăm această atitudine normală și să o justificăm.

Impotență, furie și durere, multă durere”, a mai scris Mercedes Nuno pe contul ei de socializare.

Unión Deportiva de San Lorenzo din El Escorial a postat un mesaj pe Twitter în urma acestei situații: „Ieri, un grup de spectatori au jignit și nu au respectat o arbitră în meciul nostru Juvenil A și el CUC Villalba.

Respingem în totalitate acest tip de comportament și orice insulte la adresa arbitrilor, jucătorilor și tehnicienilor”.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.