O companie importantă din România are datorii de sute de milioane și salarii de mii de lei

O companie importantă de stat a informat că au înregistrat pierderi de sute de milioane de lei, la venituri totale de peste două miliarde. Ceea ce este curios este faptul că salariile au o medie ridicată, întrucât salariul mediu lunar pe salariat poate ajunge la 6.008 lei.

Este vorba despre CFR Călători, care aproximează pierderi în valoare de peste 431 milioane de lei în acest an, la venituri totale de 2,136 miliarde de lei. Firma românească a informat că va aloca mai bine de 860 milioane de lei pentru restaurarea vagoanelor și locomotivelor, potrivit proiectului ce are în vedere bugetul de venituri și cheltuieli al firmei, ce a fost publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor, care este acționarul majoritar al societății.

„Faţă de realizările anului 2018, veniturile totale programate în anul 2019 sunt reduse cu 1,25%, iar cheltuielile totale sunt majorate cu 13,06%, societatea programând o pierdere de 431.051 mii lei”, este inclus în nota de fundamentare.

Pe anul 2019, cuantumul compensației (1,015 miliarde de lei) înseamnă aproximativ 66,70% din necesarul fundamentat, ce valorează 1,523 miliarde de lei,  „fapt ce conduce la o neacoperire a cheltuielilor privind activitatea curentă de exploatare”, se mai precizează în document, conform news.ro

CFR Călători și-a bugetat cheltuielile totale de 2,567 miliarde de lei, iar cheltuielile de tip salarial sunt în cantitate de 950,29 milioane de lei.

„Cheltuielile de natură salarială au fost majorate ca urmare a: majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; reîntregirii acestora, pentru întregul an 2019, determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale în anul 2018”, se regăsește în proiectul de buget pentru 2019.

Compania de transporturi feroviare are la activ 13.000 de angajați. Venitul mediu pe lună al unui salariat, stabilit pe baza cheltuielilor de tip salarial este de 6, 0008 lei.

Pentru investiții se cheltuie suma de 340 milioane de lei.

De asemenea, compania va aloca în același timp 860,25 milioane de lei pentru reparațiile vagoanelor și a locomotivelor.

„Necesarul previzionat pe 2019 pentru activitatea de revizii şi reparaţii planificate la vagoane de călători pentru un număr de 539 vagoane  este de 151.259 mii lei, iar pentru mentenanţă şi reparaţii locomotive 709.000 mii lei”, informează documentul.

Compania feroviară aproximează pentru sfârșitul anului, plăți restante în valoare de 104, 63 milioane de lei și creanțe în valoare de 150 milioane de lei.

„Societatea nu a depăşit nivelul plăţilor restante programate penrtu finele anului 2018, iar în 2019 programează reducerea acestora faţă de nivelul planificat al anului precedent la nivelul indicelui de creştere a câştigului mediu brut pe salariat recalculat”, mai arată documentul.

Sursa: capital.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.