O fetiță de 6 ani a murit împușcată în cap de fratele ei mai mic

0 11

O fetiță de numai 6 ani a murit în mod tragic după ce fratele ei mai mic a împușcat-o în mod accidental în cap. Mama copiilor i-a lăsat câteva momente singuri în timp ce încerca să repare mașina familiei.

O chema Millie Drew Kelly și avea doar 6 ani. Copila stătea în mașină lângă fratele ei de patru ani. Aceștia se întorceau acasă în Paulding, Georgia.

Într-o clipă în care copiii au rămas singuri în mașină, băiețelul a luat pistolul aflat în torpedou și a început să se joace cu el. În cele din urmă l-a îndreptat către sora lui și a tras.

“Se pregăteau de plecare, erau în maşină, dar autoturismul nu pornea. Mama lor găsise problema şi încerca să o repare pentru a porni la drum. În acel moment, băieţelul a luat pistolul. Atunci a auzit împuşcătura. După cum vă puteţi imagina, mama lor în acel moment a trăit un şoc” a precizat purtătorul de cuvânt Sgt. Ashley Henson

Millie a fost imediat dusă la spitalul pentru copii din Atlanta, însă miercuri copila a decedat.

Pentru a sări în ajutorul familiei cu înmormântarea, a fost înființată o pagină numită GoFundMe. În descierea acesteia este precizat și faptul că organele fetei au fost donate pentru a folosi la salvarea altor vieți.

În momentul de față, cu ajutorul organizației, s-a strâns suma de peste 34.000 de dolari, peste obiectivul propus de 25.000 de dolari. Peste 530 de persoane au donat acești bani în doar câteva zile.

“Vă rugăm să vă rugaţi pentru liniştea familiei. Zâmbiţi şi îmbrăţişaţi pe cineva în memoria lui Millie. Arătaţi acestei lumi care are nevoie de Dumnezeu ce înseamnă iubirea. Durerea pe care familia o simte în acest moment este imensă” a spus autorul publicaţiei de pe pagina de donaţii.

“Inimile noastre sunt frânte pentru această familie şi sperăm că Dumnezeu pune mâinile sale vindectoare în jurul lor, în aceste momente dificile. Vrem să le reamintim tuturor să îşi păstreze armele de foc descărcate, într-un loc sigur, pentru a evita o altă tragedie de acest gen”, a declarat joi şeriful Gary Gulledge.

În urma incidentului îngrozitor, mama celor doi copii nu a primit nici o sancțiune, potrivit LadBible.

Sursa: observator.tv

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.