O mie de copii sunt abandonați anual în spitale

Mai mult de o mie de copii sunt abandonați de mame, anual, în spitalele din România.
Pentru că au fost uitați în matrenități sau secții de pediatrie, încă din primele zile de viață , ei au învățat să spună mama sau tata asistentelor, medicilor sau voluntarilor. Mulți dintre ei sunt bolnavi și ar avea nevoie de mângâierea celor care le-au dat viață .
Voluntarii sunt, uneori ,cei care le aduc zâmbetul pe buze, iar casa lor este salonul de spital.
Și tot voluntarii sunt cei care țin locul părinților.

Voluntar: Unii dintre ei sunt abandonaţi, părinţii unora dintre ei locuiesc foarte departe şi nu pot veni în fiecare zi. Pentru ca ei să fie mai sănătoşi, să poată lupta au nevoie de iubire pentru a nu se simţi singuri. De asta suntem aici.
Antonieta: Noi am venit aici doar să oferim iubire copiilor, cu speranţa că le va fi mai bine. Noi nu știm foarte multe din punct de vedere medical, am venit să le oferim iubire, este singurul nostru scop pentru care suntem aici.

Voluntar: Vreau să fac ceva pentru ceilalţi. Sunt profesoară. Soţul meu lucrează la ambasada Franţei. Am puţin timp. Copiii mei sunt deja mari, aşa că acum am timp să-l dedic celorlalţi, să ajut.
Cătălin Cârstoveanu: șef secție AȚI „Mărie Curie”: Sunt copii din zone foarte îndepărtate ale ţării: Iaşi, Baia Mare, Oradea, Arad, Timişoara, Constanţa şi nu sunt sunt foarte mulţi care pot să şi închirieze un apartament aici. Noi putem oferi maximum 8 locuri pentru mamele care vin să-şi îngrijească copiii.
Pentru copiii abandonaţi în spitale voluntarii sunt părinţii de împrumut. Sunt cei care le acordă atenţia de care orice copil are nevoie şi de multe ori lor le spun pentru prima dată mama sau tată.

Eugenia Pană, asistență: De exemplu, Eva, noi suntem familia ei. Simţi că şi când ar fi copilul tău. V-am spus, sunt mamă şi am instinctul acela de mamă şi când îi vedem că plâng suferi, efectiv suferi. De doi ani este în grija noastră. Pentru ea aici este casa ei. Contează foarte mult afecţiunea. Exact ca şi tratamentul lor, afecţiunea este tot ca un tratament. Este un copil care zâmbeşte, deja ne cunoaşte, comunică foarte bine cu noi. Spune mama, spune tata. Nu ai cum să nu o iubeşti pe Eva. Cum să-i întorci spatele acestui copil?

Personalul medical puțin nu face față nevoilor copiilor abandonați. Mult timp ei stau singuri în saloane.
În acest moment, în România, sunt 43 de mii de copii în instituții de ocrotire. Sunt abandonați sau abuzați de părinţi.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.