tezyo.ro - by OTTER Distribution

Ole Gunnar Solskjaer își prezintă scuzele fanilor

 Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul lui Manchester United, le-a prezentat scuze fanilor echipei, după ce echipa pe care o pregătește a pierdut meciul cu Newcastle, de duminică, scor 0-1, și a ajuns pe locul 12 în Premier League.

Tehnicianul norvegian a părut să își asume responsabilitatea pentru rezultatele sub așteptări înregistrate în acest sezon, declarând în același timp că a văzut din partea jucătorilor săi determinarea necesară.

„Suntem nemulțumiți de aceste rezultate și trebuie să îmi prezint scuzele fanilor pentru că nu reușim să câștigăm meciuri. Am început o reconstrucție aici, iar situația este diferită față de cea de după meciul cu Everton, din sezonul trecut (n.r. – 0-4, în aprilie 2019), când simțisem că jucătorii nu mai dau totul pentru acest tricou. Acum, băieții au dat totul și vom reveni acolo sus”, a declarat Solskjer, la finalul partidei cu Newcastle.

Manchester United a cedat, duminică, pe terenul lui Newcastle, scor 0-1, după golul lui Longstaff, din minutul 72. A fost a treia înfrângere a sezonului pentru echipa lui Solskjaer, una venită contra unei formații care se afla pe loc retrogradabil.

„N-am reușit să avem îndeajuns de multe ocazii pentru a merita să câștigăm. Prima repriză a fost una dezamăgitoare, a părut că nu putem controla mingea. Cea de-a doua a fost mai bună, am dominat, dar au exisat mai multe contraatacuri ale adversarilor, chiar și după golul primit”, a mai spus Solskjaer.

După opt runde scurse din Premier League, Manchester United ocupă locul 12, cu doar nouă puncte acumulate. În următoarea etapă, echipa norvegianul va întâlni liderul Liverpool, pe teren propriu.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.