Pact între două organizaţii agricole din România

Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – Pro Agro şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR au semnat un Acord de Colaborare Inter-Organizaţională intitulat „Pactul Pentru Agricultură şi Progres”, în vederea obţinerii unui consens naţional la nivelul organizaţiilor reprezentative din sectoarele agricol, alimentar şi al serviciilor conexe.

„Acest demers important va permite promovarea în mod unitar, în contextul european, priorităţile strategice naţionale în conformitate cu interesele fermierilor din România. Considerăm că este în responsabilitatea noastră să găsim soluţii pentru revitalizarea cooperării mediului asociativ în contextul preconizatelor schimbări la nivelul Politicii Agricole Comune şi implicit naţionale”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Pro Agro, transmis AGERPRES.

Principalele obiective asumate de cele două organizaţii vizează: susţinerea reciprocă pentru realizarea obiectivelor asumate, în interesul fermierilor, participarea activă în grupurile de lucru COPA-COGECA (cea mai importantă structură a fermierilor şi a cooperativelor agricole din UE, reprezentând 22 de milioane de fermieri); reprezentarea şi susţinerea comună a intereselor membrilor în cadrul Planului Naţional Strategic – PAC 2021-2027 şi participarea în Comitetul de Monitorizare al
viitorului PNDR.

Cadrul acordului nu presupune înfiinţarea unei noi entităţi cu personalitate juridică, nu are o durată determinată de funcţionare, fără ingerinţe privind funcţionarea statutară, actuală şi asigură entităţilor partenere drepturi egale în luarea deciziilor, precizează Pro Agro.

De asemenea, acordul permite aderarea altor organizaţii ce promovează obiective şi interese comune.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.