DISTRIBUIȚI

Comisia pentru bugete a Parlamentului European a votat astăzi, cu largă majoritate, amendamentele propuse de deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PMP) la proiectul de  buget al Uniunii Europene (UE) din 2018, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European. Prin aceste amendamente, Siegfried Muresan a cerut creșterea alocărilor pentru investiții în locuri de muncă pentru tineri și siguranță și a respins tăierile bugetare propuse de Consiliul de Miniștri în cercetare, inovare și investiții în infrastructură.

„Obiectivul meu ca negociator-șef al Parlamentului este ca cele trei mari priorități pe care mi le-am asumat – creșterea economică, locurile de muncă și siguranța cetățeanului – să primească mai mulți bani anul viitor. Proiectul de buget prezentat de Comisia Europeană, în valoare de 160 de miliarde de euro, este construit pe baza acestor priorități, însă Consiliul de Miniștri a propus tăieri bugetare de 1,7 miliarde de euro în domenii precum cercetarea, inovarea și infrastructura.

Dacă aș fi fost de acord cu poziția Consiliului, am fi avut un buget care slăbește Uniunea Europeană. Prin pachetul de amendamente pe care l-am propus în urma negocierilor cu grupurile politice din Parlamentul European, am respins tăierile propuse de Consiliu și cerem creșterea alocărilor pentru investiții în locuri de muncă pentru tineri, cercetare, inovare și siguranță”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

Citeste si:  Atac terorist in Suedia?

„Concret, în ceea ce privește locurile de muncă, cerem alocarea a 600 de milioane de euro pentru programul «Inițiativa pentru Ocuparea Tinerilor» în 2018 și creșterea cu 50 de milioane de euro a alocărilor pentru tinerii fermieri. De asemenea, cerem creșterea cu 143 de milioane de euro a alocărilor pentru programe de cercetare, inovare și protecția mediului deoarece acestea ne asigură o dezvoltare sustenabilă. În privința siguranței la nivel european, este esențial să combatem criza refugiaților și să îmbunătățim securitatea internă.

Prin urmare, cerem o creștere de circa 80 de milioane de euro a alocărilor pentru fondurile privind azilul, migrația, precum și pentru securitatea internă. Din acești bani, aproximativ 42 de milioane de euro sunt destinate agențiilor cu responsabilități în justiție și afaceri interne.Cred că acestea trebuie întărite pentru a asigura o mai bună coordonare a statelor membre și a combate mai eficient amenințările cu care ne confruntăm. Nu în ultimul rând, avem nevoie de stabilitate în vecinătatea Uniunii.

De aceea, propunem creșterea cu 299 de milioane de euro a alocărilor pentru acțiunea externă a Uniunii Europene, care include creșterea sprijinului pentru statele din Vecinătatea sudică și estică, printre care Republica Moldova, Ucraina și Georgia”, a mai declarat Siegfried Mureșan după votul din Comisia pentru bugete.

***

Raportorul Parlamentului European (denumit și negociator-șef) pentru bugetul anual al Uniunii Europene trasează prioritățile politice ale Parlamentului pentru bugetul european și negociază, în numele acestuia, cu președinția Consiliului UE și cu Comisia Europeană forma finală a bugetului anual. Procedura bugetară anuală a început oficial odată cu transmiterea de către Comisia Europeană către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene a proiectului de buget pentru anul 2018.

Citeste si:  Ministru pus sub acuzare de DNA!

Consiliul UE se pronunță în primă fază asupra acestei propuneri, iar, apoi, Parlamentul European poate amenda această poziție a Consiliului UE. Ca urmare, se poate ajunge la procedura de conciliere bugetară, în care Consiliul UE, pe de o parte, şi Parlamentul European, pe de alta, negociază forma finală a bugetului pentru anul următor, care trebuie să se facă în termen de maximum 21 de zile de la demararea procedurii de conciliere.

După aceasta, Parlamentul European votează în plen forma finală a bugetului anual. În cazul în care în cele 21 de zile prevăzute de procedura concilierii, cele două instituții nu reușesc să ajungă la un acord, Comisia Europeană este obligată să prezinte un nou proiect de buget, iar procedura enunțată mai sus se reia. Consiliul se pronunță și asupra acestui proiect, Parlamentul din nou poate amenda poziția Consiliului, iar, ulterior, se intră într-o nouă conciliere bugetară.

Siegfried Mureșan este primul român desemnat negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul anual al UE.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here