Patricia Arce, primărița unui orășel din Bolivia, a fost atacată

29

 Patricia Arce, șefa administrației unui orășel din Bolivia, a fost atacată de protestatarii antiguvernamentali, care au târât-o pe străzi, au stropit-o cu vopsea roșie și au tuns-o, informează site-ul postului BBC News.

Un grup de protestatari a blocat un pod în Vinto, un orășel din zona centrală a Boliviei, în contextul demonstrațiilor izbucnite după alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie, soldate până în acest moment cu cel puțin trei decese.

În urma zvonurilor privind uciderea unor protestatari în urma confruntărilor cu susținătorii președintelui Evo Morales, un grup furios de demonstranți s-a îndreptat spre sediul primăriei din oraș.

Manifestanții antiguvernamentali au acuzat pe Arce că a transportat cu autobuzele grupuri de susținători ai președintelui în încercarea de a sparge blocada și au dat vina pe primăriță pentru decese, dintre care unul singur s-a confirmat ulterior.

Mai mulți indivizi mascați au târât-o pe Arce pe străzi, au stropit-o cu vopsea roșie și au tuns-o. De asemenea, au forțat-o să semneze o scrisoare de demisie.

Ulterior, Arce a fost predată ofițerilor de poliție, care au transportat la un centru medical.

Ferestrele sediului primăriei au fost sparte, iar biroul primarului a fost incendiat.

 

Citește și
Spune ce crezi