tezyo.ro - by OTTER Distribution

Patru grenade și un proiectil din Al Doilea Război Mondial, ridicate de pirotehniștii din Suceava

Patru grenade și un proiectil exploziv, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost ridicate vineri de pirotehniștii de la ISU Suceava, din satul Colacu și din orașul Câmpulung Moldovenesc. O mină de aruncător la fel de veche, a fost distrusă în locul în care a fost găsită.

Potrivit ISU Suceava, pirotehniștii militari au distrus, vineri o mină de aruncător, calibrul 140 mm, care provenea din Primul Război Mondial, găsită joi pe raza comunei Fundu Moldovei, satul Colacu, în fondul forestier ce ține de Ocolul Silvic Pojorâta

„Din cauza pericolului pe care îl reprezenta la transport elementul de muniție, au decis să-l distrugă în locul găsit”, au declarat reprezentanții ISU Suceava.

Potrivit acestuia, tot vineri, în urma cercetării zonei în care a fost găsită mina au mai fost descoperite trei grenade ofensive și una defensivă, și acestea în perfectă stare de funcționare.

Ulterior, pirotehniștii au fost chemați orașul Câmpulung Moldovenesc, unde s-a găsit un proiectil exploziv calibrul 76 mm, de asemenea, funcțional și periculos.

Atât grenadele, cât și proiectilul exploziv, provin din Primul Război Mondial.

Pirotehniștii au ridicat muniția de război și au transportat-o, pentru a fi depozitată până la distrugerea ei într-un poligon autorizat.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.