Pătrunjelul, sursă de sănătate

0 43
Originar din pătrunjelul sălbatic de pe țărmul Mării Mediterane, pătrunjelul cultivat la noi este folosit atât ca zarzavat în bucătărie, cât și ca plantă medicinală. Pătrunjelul este bogat în vitamine, minerale și multe alte substanțe esențiale, dintre care una este vitamina C, despre care știm că acționează ca un antioxidant și luptă împotriva daunelor produse de radicalii liberi în organism.
În plus, pătrunjelul este o excelentă sursă de vitamine A, K, folat, cât și fier.
Printre beneficiile pe care le are pătrunjelul pentru sănătate se numără:
  • Datorită conținutului ridicat de fier și vitamina C, pătrunjelul previne anemia;
  • Ameliorează respirația urât mirositoare;
  • Purifică sângele;
  • Menține elasticitatea vaselor de sânge și le întărește;
  • Îmbunătățește procesul de digestie;
  • Îmbunătățește funcția hepatică;
  • Este antidiareic;
  • Scade nivelul de colesterol rău (LDL) din sânge;
  • Are efect diuretic;
  • Previne calculii biliari.
Proprietățile antioxidante ale pătrunjelului
Atunci când radicalii liberi se acumulează în corp, crește riscul de apariție a diferitelor boli. Antioxidanții și flavonoidele prezente în pătrunjel luptă împotriva formării radicalilor liberi. În plus față de proprietățile antioxidante, luteolina (un alt antioxidant puternic) stimulează circulația sângelui.
Proprietățile antiinflamatorii ale pătrunjelului
Pătrunjelul este sursă importantă de proprietăți antiinflamatorii, reduce inflamația din corp, el fiind recomandat persoanelor care suferă de artrită și durere articulară. Ele ar trebui să includă pătrunjelul în alimentație, sub diferite forme.
Pătrunjelul, sursă importantă de betacaroten
Betacarotenul din pătrunjel reduce riscul de apariție a diabetului zaharat, cancerului de colon și aterosclerozei. Betacarotenul este transformat în organism în vitamina A, unul dintre cei mai importanți aliați în menținerea unui sistem imunitar sănătos.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.