Pensiile speciale pentru primari

Loading...

Uniunea Salvaţi România (USR) a depus peste 60 de amendamente la Legea bugetului de stat pentru anul 2020, printre care şi unul care se referă la amânarea aplicării legii care introducea pensii speciale pentru primari, a anunţat, luni, preşedintele acestei formaţiuni politice, Dan Barna.

Potrivit liderului USR, care a avut o întrevedere cu premierul Ludovic Orban, amendamentele vizează tăierea fondurilor pentru „academiile fantomă ale diverşilor politruci”, suplimentarea investiţiilor în educaţie şi infrastructură, dar şi creşterea transparenţei instituţionale şi digitalizarea.

Barna consideră că una dintre „victoriile” USR se referă la transparentizarea cheltuirii banului public.

„Suntem în măsură să comunicăm câteva victorii importante pentru USR. Spun victorii, pentru că sunt rezultatul unui demers pe termen lung pe care l-am avut în Parlamentul României şi vorbesc aici de acceptarea amendamentului privind transparentizarea. De acum înainte, toate modificările acelea obscure care apăreau brusc în buget şi nu ştia nimeni de unde şi de ce au apărut vor trebui să fie comunicate şi să fie disponibile în spaţiu public, să fie făcute publice de către cei care le iniţiază. Este o reuşită foarte mare”, a afirmat Barna.

De asemenea, USR a negociat cu premierul Orban pe tema prorogării termenului de aplicare a legii care permite primarilor să primească pensii speciale.

„O altă victorie importantă este prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu un an, cel puţin un an la momentul de faţă, ceea ce este un element important. Acestea urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie şi ar fi devenit un drept câştigat şi nu se putea face nimic. Am obţinut acordul premierului şi acordul PNL pentru prorogarea acestui termen”, a adăugat preşedintele USR.

USR a solicitat, de asemenea, tăierea fondurilor pentru „academiile fantomă ale diverşilor politruci şi sinecurişti”, cu referire la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Barna susţine că acestea vor putea funcţiona în continuare, însă fără finanţare de la buget.

Totodată, USR a cerut şi obţinut majorarea cu 80% bugetului alocat pentru infrastructura de drumuri şi poduri, de la 203 milioane la 363 milioane de lei.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.