Pentru iarna asta șemineul este cea mai înțeleaptă alegere!

Pentru iarna asta șemineul este cea mai înțeleaptă alegere!

Știm cu toții că iarna ne bate în curând la ușă, iar temperaturile anunțate nu vor fi deloc generoase cu noi, nici anul acesta. Mai știm și că factura la gaz este din ce în ce mai mare, iar noi trebuie să plătim tot mai mult pentru încălzire. Indicat ar fi să ne pregătim din timp sistemele de încălzire și să alegem cele mai bune și mai ieftine surse de încălzire. Ce au ales românii să facă pentru a nu mai scoate atât de mulți bani din buzunar în sezonul rece?

Tot mai mulți români au început să ia în calcul varianta alegerii unui șemineu ca sursă unică de încălzire pentru casa lor. Iar pe lângă eficiența cu care sunt înzestrate, sunt alese și pentru cadrul de poveste și atmosfera pe care șemineul le poate aduce garantat în casele românilor. Deci, pe lângă confortul termic superior, întreaga familie se va bucura de o iarnă liniștită în jurul focului. Trosnetul lemnelor, dansul flăcărilor, clipele și relaxarea, pe care numai un semineu lemne are puterea să le ofere, o să te facă să te îndrăgostești de șemineu pentru totdeauna. De ce este șemineul atât de eficient din punct de vedere financiar? Dacă vă interesează exclusiv costurile, atunci află de la noi că lemnul rămâne cel mai ieftin combustibil de încălzire.

Citeste si:  Avantaje ale serviciului Amazon Prime

Și dacă te-ai decis că e momentul să îți achiziționezi un șemineu, acest articol te ajută cu sfaturi pentru a știi cum să alegi cel mai bun șemineu, iar primul aspect discutat este alegerea materialului de fabricare al focarului. Sfaturi și modele de sobe pe lemne direct de la profesioniștii PEFOC.ro, firmă cu cel mai mare magazin online specializat în domeniul șemineelor.

Focar de fonta sau oțel cu șamotă?

Principalul avantaj al focarelor de fontă este ca nu necesită altă investiție odată puse pe poziție și dezvoltă o putere calorică mai mare, însă întreținerea se face mai des. La alegerea focarului de fontă cea mai importantă caracteristică este greutatea în raport cu deschiderea (mărimea acestuia). De exemplu, dacă un focar are deschidere de 72 cm pe ușă, iar greutatea lui este de doar 90 kg, durata lui de viață nu va fi foarte mare. Dar dacă focarul are o greutate de 160 kg durata acestuia de viață va fi mult mai mare, poate mai mult decât dublă, iar prețul lui de achiziție este puțin peste cel de 90 kg.

Citeste si:  Șemineele pe lemne puse PEFOC.ro - un trend de actualitate din casele românilor

Despre focarele de oțel cu șamotă specialiștii PEFOC spun că acestea dezvoltă o temperatură mai mare în camera de ardere, ceea ce va duce la un randament mai bun al focarului și arderea cât mai completa a combustibilului. Drept urmare, scade consumul de lemne, depunerile de cenușă sunt minime, iar întreținerea focarului și curățarea sticlei se fac mai rar și mai usor. Despre focarele din oțel căptușite cu șamotă trebuie să știți și că au prețuri puțin mai mari, în comparație cu cele de fontă.

E important să știi la cine să apelezi pentru a te bucura cu adevărat de beneficiile aduse de un șemineu. Alego face parte din grupul PEFOC.ro și a pregătit pentru tine o gamă diversă de șeminee de o calitate superioară. Echipa este formată din oameni cu experiență în domeniul șemineelor, capabili oricând să se adapteze oricărei schimbări pe care piața o poate propune în orice moment. Adaptabilitatea este o virtute absolut necesară, deoarece nevoile oamenilor sunt în continuă schimbare. Tu ce alegi? Șeminee pe lemne, soba pe lemne, șeminee pe gaz, termoșeminee sau bioșeminee, un șemineu electric, un coș de fum profesional, sticla semineu sau anumite accesorii? Cu Alego ai garanția unei alegeri înțelepte!!!

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close