tezyo.ro - by OTTER Distribution

Percheziții la sediul Federației Bulgare de Fotbal, după incidentele din meciul cu Anglia

Peste 20 de ofițeri de poliție au efectuat percheziții la sediul Federației Bulgare de Fotbal, marți, la aproximativ o oră după ce președintele Borislav Mihaylov și-a anunțat demisia în urma incidentelor rasiste de la meciul cu Anglia, disputat luni, la Sofia, în preliminariile EURO 2020, scor 0-6.

„Este vorba despre acuzații de corupție, care au legătură cu acivitatea Comisiei de Arbitri a Federației Bulgare de Fotbal și delegarea arbitrilor la meciuri. Ancheta este în desfășurare și e prea devreme de spus dacă vor exista persoane arestate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Federației, Rumyana Arnaudova, potrivit Reuters.

Borislav Mihaylov, preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal, a demisionat din funcţie, marţi, în urma incidentelor rasiste care au avut loc la meciul Bulgaria-Anglia, disputat luni, scor 0-6, în preliminariile EURO 2020.

Decizia lui Mihaylov a venit după ce premierul bulgar Boyko Borissov i-a cerut să demisioneze în urma incidentelor rasiste care i-au avut în prim-plan pe suporterii bulgari, la meciul disputat în Sofia.

În comunicatul emis de forul din Bulgaria se menţionează că decizia a venit ca o „consecinţă a tensiunilor recente”, însă nu se menţioneazăte termenul de „rasism”, transmite BBC.

Fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling au fost ţinta unor suporteri bulgari. Aceştia au scos sunete de maimuţă la adresa fotbaliştilor englezi şi au arătat saluturi naziste. Deşi scandările rasiste au continuat, arbitrul, care a oprit meciul de două ori pentru a încerca să oprească aceste gesturi, a lăsat partida să continue.

Plecarea lui Borislav Mihaylov de la şefia fotbalului din Bulgaria este pusă şi pe seama rezultatelor foarte slabe obţinute de naţională. În ultimul an, Bulgaria nu a reuşit să obţină vreo victorie, iar în grupa A de calificare la EURO 2020 ocupă ultimul loc, cu doar trei puncte acumulate în şapte partide.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.