Peste 1.300 de ouă ridicate de către inspectorii DSVSA

Peste 1.300 de ouă au fost ridicate pentru a fi incinerate în urma unui control desfăşurat de către inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, în judeţ fiind restricţii ca urmare a depistării unui caz de gripă aviară în Maramureş, informează un comunicat de presă al instituţiei transmis vineri.

„În urma unui control tematic au fost puse sub sechestru / reţinere oficială un număr de 1.337 bucăţi ouă în valoare de 870 lei. Ouăle vor fi incinerate într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor”, precizează sursa citată.

În judeţ a fost intensificat programul de verificare în trafic, pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane şi a influenţei aviare, după apariţia şi declararea focarelor de pestă porcină africană la porci domestici din localităţile Şieu, Săbişa, Rozavlea şi a unui focar de influenţă aviară în judeţul Maramureş.

„În zona de protecţie, conform Directivei Uniunii Europene, în zonele stabilite de către Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor intră comuna Pomi cu localitatea Pomi, iar în zona de supraveghere, comuna Racşa, – localitatea Racşa, comuna Oraşu Nou cu localităţile Racşa Vii şi Oraşu Nou Vii, comuna Pomi cu localităţile Aciua, Bicău, Borleşti, comuna Apa cu localităţile Apa şi Şoimoşeni, comuna Crucişor cu localitatea Crucişor şi Iegherişte, comuna Valea Vinului cu localităţile Valea Vinului şi Roşiori şi comuna Medieşu Aurit cu localităţile Medieş Râturi şi Medieş Vii. Atenţionăm toţi crescătorii de păsări să-şi ţină păsările de curte închise în adăposturi curate, să le asigure hrană şi apă la discreţie”, precizează DSVSA Satu Mare.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.