Peste 11.000 de persoane au fost angajate in Dolj

evomag.ro

Un număr de 11.106 de persoane au fost angajate, în anul 2019, în judeţul Dolj, prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM), ca urmare a implementării programului judeţean de ocupare a forţei de muncă.

Potrivit AJOFM Dolj, din totalul persoanelor angajate, 4.009 au peste 45 de ani, 2.723 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 2.483 au între 25 şi 35 de ani, iar 1.891 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, 6.155 provin din mediul urban, iar 4.951 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale/postliceale (4.883), urmate de cele cu studii primare/gimnaziale (2.850). Numărul celor cu studii profesionale este de 2.254, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 1.119.

„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dolj în anul 2019, 5.104 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”, precizează AJOFM Dolj într-un comunicat de presă.

În anul 2019, 15.667 de persoane din Dolj au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.