Peste 6.000 de leşuri de animale din epava din Portul Midia, incinerate la Smârdan

Peste 6.000 de leşuri de animale provenite din nava eşuată la finalul anului trecut în Portul Midia au fost incinerate la o unitate din satul Smârdan, a declarat vineri, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Iordan.
Cele 6.164 de capete de animale cu o greutate totală de 224,95 de tone au ajuns în respectiva localitate în 11 transporturi a căror pază a fost asigurată de Gruparea Specială de Jandarmi Constanţa şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi din Tulcea.
„Până acum, nu au fost înregistrate probleme în timpul transporturilor sau incinerării”, a menţionat Iordan.
Acţiunea de incinerare a leşurilor din nava eşuată în Portul Midia din judeţul Constanţa a început vineri, 28 februarie, iar autorităţile tulcene estimează că se va încheia peste aproape două săptămâni.
Vasul Queen Hind, cu peste 14.000 de oi la bord, a eşuat pe data de 24 noiembrie 2019 la plecare din Portul Midia. Echipajul format din 22 de marinari sirieni a fost salvat de pe nava înclinată parţial.
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Grup Servicii Petroliere au semnat pe data de 14 ianuarie contractul pentru dezeşuarea şi ranfluarea navei. În valoare de circa 19 milioane de lei, acesta prevede scoaterea şi neutralizarea încărcăturii navei în 35 de zile de la semnare.
Vasul a fost repus pe linia de plutire pe data de 25 februarie.

5 idei de cadouri de Paște cu impact minim asupra bugetului tău. Sărbătorile pascale sunt, pentru [...]

Noua metodă de protejare a banilor. La ce apelează românii? Primele trei luni ale anului 2025 au marcat o creștere [...]

Piața imobiliară din București. În ce zone sunt cele mai ieftine apartamente. Tendința de majorare a prețurilor pe segmentul rezidențial [...]

Vinerea Mare, cunoscută și sub numele de Vinerea Patimilor, este cea mai încărcată zi din Săptămâna Mare pentru credincioșii creștin-ortodocși. [...]

Săgetător. Zodia Săgetătorului este a noua zodie pe cercul zodiacal. Săgetătorul începe în 22 noiembrie, încheindu-se pe 21 decembrie. Zodia [...]

Sursa Zile Speciale, cu programe de sărbătoare, de Paşte, la Antena Stars La Antena Stars, zilele de sărbătoare se trăiesc [...]