Petrolul Ploiești s-a impus cu 1-0 în fața Politehnicii Timișoara, într-un meci din Liga 2

Selectionata de fotbal a Romaniei a intalnit, marti 15 Noiembrie 2016, la Groznii in Cecenia, intr-o partida amicala, formatia similara a Federatiei Ruse. ABACAPRESS/Hepta

Petrolul s-a prezentat bine, sâmbătă, în faţa Politehnicii Timişoara, chiar dacă la mijlocul săptămânii trecute a jucat în Cupa României şi a avut o deplasare până la Cluj. Jucătorii lui Flavius Stoican a

Cu trei puncte obţinute în etapa a 15-a, ”lupii” ajung din nou la 21 strânse în total, după ce pierduseră trei în urma retragerii din campionat a celor de la Daco-Getica. Golul victoriei cu ASU Poli a fost marcat de Sergiu Arnăutu în minutul 26, după ce Marinescu a şutat de la 23 de metri, iar atacantul a deviat mingea. Pe parcursul întâlnii desfăşurate pe ”Ilie Oană”, Younes (10, 38, 75), Marinescu (40, 41, 75) şi Gavrilă (40) au ratat mari ocazii la poarta lui Mario Contra, dar ar fi trebuit să primească şi un penalty în minutul 41, când Cherecheş a făcut henţ la o minge trimisă pe lângă el de Younes.

În schimb, timişorenii au avut o dublă şansă în minutul 45+1, la reluarea cu capul a lui Axente în transversală şi apoi a lui Scutaru, din foarfecă, din 7 metri, reţinută de Avram. Apoi, în partea secundă, Avram a bâlbâit nişte baloane la şuturile lui Alin Manea (60) şi Axente (82), însă nu atât de periculoase.

După joc, antrenorul Flavius Stoican a văzut o nelinişte la jucătorii săi pe final de meci, datorată faptului că nu au reuşit să marcheze şi al doilea gol, pentru a sta liniştiţi pe final. ”Nu ştiu dacă am avut emoţii pe final, ci nelinişte un pic, pentru că am avut situaţii de a marca, nu am reuşit să fructificăm. Am mai avut, din ce am auzit, şi un penalty foarte clar în prima repriză. Nu ni s-a acordat şi atunci când echipele nu marchează, nu neapărat noi, ci în general, mai au şi o nemulţumire în ceea ce priveşte neacordarea unei lovituri de pedeapsă şi poţi să intri într-o teamă, într-o nelinişte şi să poţi greşi. Dar mă bucur pentru jucători, pentru că în urmă cu câteva zile am reuşit să mergem mai departe în Cupa României, la trei zile am jucat acest meci şi cred că am avut un joc destul de consistent”, a spus Stoican la microfonul DigiSport.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.