Ploi si lapovita in toata tara

Astazi se încălzeşte, dar vom avea vreme urâtă, cu precipitaţii cam peste tot. Va ploua sau va fi lapoviţă, la munte va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Carpaţii Meridionali.

În Bucureşti, vremea se încălzeşte, dar o să plouă şi se poate depune polei. Maximă urcă până la 5 grade şi vântul se intensifică, mai ales după lăsarea nopţii. Joi, va fi mai cald decât în mod normal. Apare un pic şi soarele; maximă ajunge pe la 6 grade; însă vântul va avea răbufniri frecvente şi va sufla cu viteze de peste 40- 45 KM/h.

Vineri, se domoleşte vântul, norii se împrăştie şi temperatură mai creşte puţin. După prânz se vor atinge 7 grade.

Şi sâmbătă, avem vreme caldă pentru acesta perioadă, cu o maximă de 8 grade; dar se înnorează, iar noaptea, s-ar putea să vină 2-3 stropi de ploaie.

La munte, ninsorile se intensifică, în special în Carpaţii Meridionali, pe unde se va depune un strat consistent de zăpadă. Vântul se transformă în viscol; în masivele sudice va sufla cu peste 90 KM/h. Temperaturile cresc faţă de ieri. Joi, mai apar ceva înnorări şi ninsori slabe.

Vântul continua să sufle cu putere; iar pe creste va spulbera zăpadă, cu viteze de 80 – 90 KM/h. Vineri, se încălzeşte şi vom avea atmosferă schimbătoare, puţină lapoviţa şi condiţii de polei. Vântul mai are unele intensificări; dar la viteze mai mici decât în ultimele zile.

Sâmbătă, se face mai cald; dar vremea va fi neplăcută, cu lapoviţă pe zone extinse, polei şi vânt intens.

În Dobrogea şi Bărăgan, pe aici se anunţă vreme închisă şi vin ploi cam peste tot. Vântul se va înteţi în special seara şi noaptea. Marți, în zonă au fost temperaturi de minus 4 grade, miercuri se încălzeşte şi se vor atinge chiar şi 10 grade Celsius.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vremea va fi închisă şi sunt anunţate ploi. Vântul va avea unele porniri iar temperaturile scresc chiar şi cu 9 grade faţă de ieri.

În nordul Moldovei şi în Bucovina o să predomina ploile şi doar în zonele mai înalte va ninge. Vântul va avea răbufniri şi se încălzeşte şi aici.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă o zi urâtă cu mulţi nori şi precipitaţii, sub toate formele: ninsori la munte iar în rest aşteptam ploi şi lapoviţa şi o să apară poleiul Temperaturile cresc şi vor fi pozitive peste tot.

Se încălzeşte şi în ţinuturile vestice. Atmosferă va fi închisă şi precipitațiile vin îndeosebi sub formă de ploaie.Până la ora 11 este cod galben de ploi torenţiale pentru zonele joase din judeţele Timiş şi Arad. Cantităţile de apă strânse vor fi de 25-35 l/mp.

Loading...
loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.