PMP propune eliminarea subvenţiilor pentru partidele politice

evomag.ro

Partidul Mişcarea Populară va depune săptămâna viitoare o iniţiativă legislativă prin care propune eliminarea subvenţiilor pentru partidele politice, a anunţat marţi liderul formaţiunii, Eugen Tomac.

El consideră că „există o criză legată de resurse” şi acestea pot fi obţinute din eliminarea subvenţiilor alocate partidelor politice, care pot funcţiona „cu un minim necesar”.

„PMP propune ca Parlamentul să adopte în această sesiune o iniţiativă legislativă pe care noi o vom depune. Este inadmisibil să risipim foarte mulţi bani pentru activitatea partidelor politice. Partidul nostru va propune eliminarea subvenţiilor pentru partidele politice. Este un lucru de nepermis ca in viaţa politică românească să existe partide care n-au participat la alegeri, au participat doar la jocuri de culise şi să beneficieze de subvenţii. Credem că această economie pe care o vom face la bugetul de stat va fi foarte utilă pentru guvern pentru a găsi bani în plus şi pentru pensii şi pentru alocaţii. Cred că partidele îşi pot desfăşura activitatea cu un minim necesar, astfel încât să facem economie la bugetul de stat”, a declarat Tomac, la Parlament.

PMP a mai depus un amendament prin care cere ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi prin vot direct al cetăţenilor. „Prin votul tuturor cetăţenilor preşedintele de CJ să fie ales, în cele două tururi care sperăm că vor exista”, a precizat Tomac.

El a reafirmat că PMP este pentru eliminarea pensiilor speciale, „create din raţiuni politicianiste”.

„Trebuie să avem un sistem de pensii echilibrat, în funcţie de cât am contribuit fiecare. O lege a pensiilor trebuie să reflecte realitatea în acord cu evoluţia societăţii şi cu situaţia economică, nicidecum aceste discrepanţe care creează umilinţă în societate. Tocmai de aceea vom vota pentru eliminarea pensiilor speciale”, a mai spus liderul PMP.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.