Podiatria, esențială în tratamentul persoanelor cu diabet zaharat

0 45
  • Președinte Organizația Tinerilor Medici: „Să înțelegem rolul podiatriei înseamnă o dovadă de maturitate, pentru că doar prin nișarea și supraspecializarea medicinei vom putea obține cele mai bune rezultate pentru pacient.”

Îngrijirea specializată a piciorului, din partea unui podiatru, este o necesitate acută pentru persoanele cu diabet zaharat din România, care dezvoltă complicații la nivelul picioarelor, atrage atenția Asociația de Podiatrie. Aceasta, în contextul în care până la 8 din 10 cazuri de amputații asociate diabetului ar putea fi prevenite prin includerea podiatrului în echipa de îngrijire a persoanelor cu diabet zaharat.*

De altfel, introducerea de noi specialități medicale, așa cum este podiatria, și supraspecializarea medicinei sunt elemente care trebuie să stea la baza dezvoltării sistemului de sănătate din România, a fost una dintre concluziile celei de-a 2-a ediții a Congresului Pluridisciplinar, inițiat de către Organizația Tinerilor Medici (OTM). Evenimentul desfășurat luna aceasta la Cluj-Napoca a inclus o sesiune de „Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic”, susținută de către Asociația de Podiatrie.

„Dacă vorbim despre un management modern al persoanelor cu diabet zaharat și care au asociate și complicații la nivelul piciorului, precum neuropatia diabetică și piciorul diabetic, podiatrul nu ar trebui să lipsească din echipa de specialiști care asigură îngrijirea persoanelor cu aceste afecțiuni. Recunoașterea specialității de podiatrie în România ar înseamna o aliniere la nevoile curente de îngrijire pentru acești pacienți și o aliniere la sistemele de sănătate din țările civilizate, unde podiatria a fost integrată.”, a declarat dr. Georgeta Inceu, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, formator în podiatrie și moderatoarea sesiunii.

Temele abordate în timpul sesiunii au adus în prim-plan necesitatea podiatriei, atât în relație cu sistemul de sănătate, cât și cu privire la practica medicală în cazurile complicațiilor cu care se confruntă persoanele cu diabet, la nivelul picioarelor:

  • podiatria – arta îngrijirii picioarelor – necesară fiecarui sistem medical modern
  • metode rapide și eficace de stratificare a riscului de ulcerații la pacienții cu diabet zaharat
  • noutăți în managementul neuropatiei diabetice – screening, diagnostic și tratament

„În contextul actual, o abordare pluridisciplinară a patologiei este foarte importantă. Nu putem avea un proces de Diagnostic-Tratament-Recuperare fără echipă. Din punctul meu de vedere, procesul de mai sus este o cursă pe echipe, cu ștafetă; doar cei care înțeleg rolul fiecărui membru al echipei vor ajunge la performanță. Să înțelegem rolul podiatriei înseamnă o dovadă de maturitate, pentru că doar prin nișarea și supraspecializarea medicinei vom putea obține cele mai bune rezultate pentru pacient. Perioada caracterelor enciclopedice în medicină a apus. Este timpul să ne acceptăm limitările și să formăm echipe”, a declarat dr. Dan Cristian Paul, președintele Organizației Tinerilor Medici (OTM).

Congresul a fost organizat pentru tinerii medici și studenții la medicină, din dorința formării socio-profesionale continue a medicilor (rezidenți și specialiști), respectiv a personalului conex și a sublinierii importanței lucrului în echipe medicale specializate.

Sesiunea susținută de către Asociația de Podiatrie a accentuat, la rândul său, importanța colaborării dintre specialiștii implicați în îngrijirea persoanelor care se confruntă cu cele două complicații grave asociate diabetului zaharat, în vederea promovării unei abordări multidisciplinare în managementul acestor afecțiuni, în toate etapele, de la procesul de diagnosticare până la tratament.

Colaborarea între specialitățile medicale este esențială într-un sistem de sănătate eficient, atât pentru pacienți, cât și pentru noi, ca medici. Dacă vorbim despre o îngrijire completă a persoanelor cu diabet zaharat, aceasta înseamnă și o îngrijire specializată a piciorului pacienților, iar în acest sens podiatrul devine indispensabil”, a declarat dr. Daniel Cosma, medic rezident Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și speaker în cadrul evenimentului.

Specialistul podiatru poate să ofere consiliere despre îngrijirea constantă a piciorului și să facă trimiteri către alți specialiști (radiologie, dermatologie ș.a), în funcție de stadiul în care se află pacientul. Îngrijirea podiatrică începe cu aprecierea factorilor de risc la nivelul picioarelor, screening-ul de neuropatie (testarea sensibilităților) și arteriopatie și constă într-o serie de acțiuni medicale – de la tratarea pielii uscate, până la implicarea în operațiuni de debridare și tratare a ulcerațiilor, tratare a infecțiilor, aplicare a pansamentelor specifice și a cizmelor ghipsate (castinguri).

„Partea de prevenție este extrem de importantă pentru un management eficient al neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic. Screeningul de neuropatie diabetică, care poate fi asigurat de către un specialist podiatru capătă astfel un dublu rol: este esențial, în primul rând, pentru depistarea precoce a neuropatiei diabetice, care permite o intervenție timpurie în controlul complicațiilor neurologice ale diabetului, și prin urmare, contribuie la prevenirea apariției piciorului diabetic, implicit la reducerea numărului de amputații”, a explicat dr. Diana Sima, medic rezident Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și speaker în cadrul evenimentului.

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.