tezyo.ro - by OTTER Distribution

Poli Iași ar putea să revină pe Stadionul ”Emil Alexandrescu” în a doua jumătate a lunii noiembrie

Noul teren de pe Stadionul ”Emil Alexandrescu” din Copou începe să prindă contur. După ce în săptămânile anterioare a fost montată instalația nouă de încălzire și a fost refăcut drenajul, în ultimele zile s-a trecut la montarea rulourilor de iarbă.

Cum vremea a fost frumoasă în această săptămână, lucrările au avansat, iar oficialii Politehnicii Iași sunt optimiști că până duminică terenul va fi acoperit în întregime cu noul gazon. Astfel, sunt șanse mari ca echipa ieșeană să revină în Copou în a doua jumătate a lunii noiembrie, când este programat meciul cu FC Voluntari, din etapa a 17-a. Până atunci, timp de aproximativ o lună, noul gazon din Copou va avea timp să se prindă, să se înrădăcineze.

În perioada lucrărilor din Copou, ieșenii își dispută meciurile de pe teren propriu la Botoșani. Până acum, elevii lui Mihai Teja au disputat două meciuri pe ”Municipalul” botoșănean, dar nu au reușit să câștige. Poli a înregistrat două remize în ”exil”, 0-0 cu FC Hermannstadt și 1-1 cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Până la revenirea acasă, Poli Iași va mai disputa încă două meciuri la Botoșani, cu FC Botoșani (etapa a 13-a, luni, 21 octombrie) și CFR Cluj (etapa a 14-a, luni, 28 octombrie). Urmează apoi două deplasări consecutive pentru Poli Iași, cu Astra și Clinceni, o nouă pauză de două săptămâni pentru meciurile echipei naționale cu Suedia și Spania, iar pe 23 noiembrie ieșenii ar putea reveni în Copou.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.