Ponta: Am avut discuţii informale cu Dăncilă şi Tăriceanu; nu am luat o decizie privind candidaturi sau colaborări politice

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a anunţat luni că a avut discuţii informale cu liderii PSD şi ALDE – Viorica Dăncilă şi Călin Popescu-Tăriceanu, precizând că nu s-a luat nicio decizie privind "candidaturi sau colaborări politice".

"Am avut azi discuţii informale şi cu doamna Viorica Dăncilă şi cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu. Am insistat doar pe obiectivul principal al PRO România – o schimbare radicală faţă de tot ceea ce s-a întâmplat din ianuarie 2017 şi până în 27 mai 2019: asigurarea unei guvernări eficiente şi a unor reforme adevărate în domeniul administraţiei publice, al economiei şi finanţelor, educaţie, sănătate, mediu ş.a.m.d", a scris Ponta pe Facebook.

El a precizat că nu a luat nicio decizie privind "candidaturi sau colaborări politice".

"Evident că nu am luat nicio decizie privind candidaturi sau colaborări politice (asemenea decizii pot fi luate doar de către echipa PRO România) / aşa cum am făcut şi atunci când am discutat cu liderii Opoziţiei sau cu preşedintele Iohannis am dat dovadă de dorinţă de dialog -, dar am prezentat şi susţinut punctele de vedere ale PRO România şi interesele sociale şi economice pe care noi le reprezentăm. Suntem PRO România – şi ţinem (doar) cu România", a adăugat Ponta.

Vinerea trecută, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va avea, luni, o întâlnire cu preşedinţii ALDE şi PRO România, Călin Popescu-Tăriceanu şi Victor Ponta, subliniind că îşi doreşte o coaliţie a celor trei partide pentru a susţine un candidat la prezidenţiale.

"Îmi doresc o coaliţie a celor trei partide pentru a susţine candidatul pentru prezidenţiale, îmi doresc alături de noi să vină şi sindicate, chiar şi partide care nu sunt parlamentare, patronate, toţi cei care vor să vină alături de PSD, cred că vor aduce un plus şi cred că dialogul este foarte important pentru a vedea direcţia pe care merg liderii partidelor…

Citeste continuarea Aici

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.