Ponta declară că o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban trebuie iniţiată de PSD

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat luni că este „total” împotriva angajării răspunderii Guvernului pe bugetul de stat, dar a precizat că o moţiune de cenzură trebuie iniţiată de PSD, adăugând că nu a avut o discuţie cu social-democraţii pe această temă, însă este deschis unui dialog.

Loading...

„Sunt total împotrivă (angajării răspunderii de către Guvern – n.r.), trebuie să o iniţieze ei (PSD – n.r.), noi nu avem numărul necesar (…). Dacă va dori, vom discuta”, a afirmat Ponta, răspunzând unei întrebări pe această temă.

În context, el a afirmat că PNL a ales să-şi asume răspunderea pe buget pentru că nu l-a pregătit bine şi nu vor ca lucrul acesta să se vadă în dezbateri.

„Să nu mai minţim oamenii că are PSD majoritate. Nu are, majoritatea în Parlament este a Guvernului PNL. Au trecut la vot 240 şi între timp au mai trecut nişte parlamentari. Matematic vorbind, din câte ştiu, PSD are în acest moment 196 de parlamentari, Pro România – 26. Sunt 222, restul majoritate de 235. Matematic vorbind, Guvernul are majoritate, nu cred că au o problemă de majoritate, cred că au o problemă că nu au pregătit bine bugetul şi nu vor ca lucrul acesta să se vadă în dezbateri”, a susţinut Ponta.

În context, el a spus că Pro România a depus un amendament la OUG 114 legat de o problemă care afectează însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi.

„Gabriela Podaşcă ne-a atras atenţia, a văzut în modificarea de la 114, cred, era o problemă care afecta însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi şi a făcut amendament. Dacă va fi sau nu acceptat, nu ştiu. Dar o să vedeţi că o să fie o mulţime de ordonanţe care să repare, că acum cu bugetul şi cu 114 s-a tăiat cu toporul şi după aia o să se înceapă să se repare. Ideea era să tai bine de la început”, a conchis Ponta.

Sursa: agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.