Ponta: Un sistem normal de vot este alegerea primarilor în două tururi, dar nu cred că se va mai aplica

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni că un sistem normal de vot este alegerea primarilor în două tururi, însă şi-a exprimat îndoiala că acest sistem va fi aplicat în primăvară, motivând că PNL şi PSD „nu îşi doresc acest lucru”.

„Am susţinut şi susţinem în continuare că un sistem normal de vot la alegeri este la primari cu două tururi, iar la consiliul judeţean – preşedinte ales dintre consilieri pentru a nu mai schimba, crea sau institui baroni locali. Nu s-a dorit acest lucru de către PNL anul trecut, când se putea face. Acum, nu ştiu dacă vor sau nu să facă, însă mi-e foarte clar că PNL a făcut un calcul strict politic. Acum, au ei Ministerul Dezvoltării, au ei bani, primarii PSD probabil mulţi o să plece la PNL şi atunci nu mai vor în două tururi. Sigur că alegerile în două tururi sunt dezavantajoase pentru partidele mari, PSD şi PNL, şi dă o şansă partidelor mai mici – Pro România şi USR. (…) Cred că ar fi un sistem bun, dar nu cred că se va mai aplica pentru că PNL, ca şi PSD, nu îşi doresc acest lucru”, a precizat Ponta după şedinţa Biroului Executiv al formaţiunii.

El a menţionat că în 90% dintre cazuri Pro România va avea propriii candidaţi, însă a subliniat că nu exclude posibile alianţe pentru susţinerea unui candidat comun.

„Nu exclud situaţia în care s-ar putea să facem o alianţă de stânga şi să susţinem împreună, dar aceea ar fi o excepţie. În nişte cazuri speciale. Referitor la excepţiile punctuale, pe 8 februarie avem Convenţia anuală la Bucureşti, ne lansăm manifestul şi practic luăm şi nişte decizii de politică strict legat de modul nostru de acţiune. Regula absolută va fi că avem candidaţii noştri”, a mai declarat Ponta, întrebat dacă va fi posibilă o alianţă PSD-Pro România pentru susţinerea Gabrielei Firea în Capitală.

Despre poziţionarea Pro România în cazul în care PSD va depune moţiune de cenzură, Ponta a spus că acest lucru depinde de obiectul acelei moţiuni, menţionând că partidul său nu are niciun fel de obligaţie faţă de PSD.

„Depinde de moţiune, care e obiectul acelei moţiuni. Dacă sunt măsuri ale Guvernului Orban pe care am anunţat de la început că nu le susţinem – să amâne intrarea în vigoare a legii pensiilor, pe care a promulgat-o domnul Iohannis, să ia măsuri legate de taxe, de sănătate, cu siguranţă că vom vota o moţiune de cenzură, dar aşa nu am niciun fel de obligaţie la PSD să votez moţiunile lor. Dacă sunt lucruri cu care suntem de acord, da, le putem vota, dar nu au un cec în alb şi un vot în alb de la noi cei de la PSD”, a susţinut liderul Pro România.

Cât priveşte posibila angajare de răspundere a Guvernului Orban pe desfiinţarea Secţiei Speciale, Victor Ponta a apreciat că „nu aceasta e soluţia”.

„Trebuie să existe un mod prin care judecătorii să fie protejaţi de abuzuri. Din păcate, epoca Onea, Portocală, Uncheşelu nu s-a încheiat şi nici nu trebuie să ne întoarcem la ea. Nu cred că aceasta este soluţia. Dar mai cred ceva: de fapt, problemele noastre, ale societăţii, se leagă de sănătate, de educaţie, de infrastructură, de fonduri europene. Şi Guvernul Orban, după ce s-a dus la Palatul Victoria, de două luni vorbeşte de anticipate, de câte tururi să facem la primari şi de secţia nu ştiu care. E o agendă paralelă, o agendă fake. O agendă adevărată e legată de sănătate, infrastructură, fonduri europene şi acolo toate veştile sunt proaste. E prima dată când într-un buget se taie bani, după 2012 vorbesc, când se alocă mai puţini bani la sănătate şi educaţie, la infrastructură aceleaşi vorbe frumoase (…), iar cu fondurile europene, 2020 este ultimul an când se mai semnează contracte pe bugetul 2014-2020. Acum suntem la 27%, mai au de semnat 73% din bani”, a adăugat Ponta.

Sursa: agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.