Posibilii adversari ai echipei Dinamo în play-off

 Dinamo București a obținut calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor la handbal masculin, după 29-29 cu IFK Kristianstad, iar acum încep calculele cu privire la adversarii pe care poate să îi întâlnească.

Astfel, reprezentanta României, repartizată în Grupa D, va juca împotriva uneia dintre primele clasate din Grupa C, în funcție de ierarhia finală. Dinamo poate evolua contra campioanei Portugaliei, Sporting Lisabona, campioanei Suediei, IK Savehof, sau vicecampioanei Spaniei, Bidasoa Irun. Aceasta din urmă se află pe prima poziție în Grupa C (12 puncte), înaintea lui Sporting (11 puncte) şi Savehof (10 puncte).

Irun este, potrivit hârtiei, cel mai periculos adverar peste care poate să dea Dinamo în ”dubla” pentru accederea în optimile Ligii Campionilor. Cel mai probabil, spaniolii își vor câștiga grupa, iar pentru ca bucureștenii să scape de ei trebuie să încheie Grupa D tot pe prima poziție.

Anul trecut, Dinamo s-a oprit chiar în play-off-ul turneului. A fost învinsă de Sporting Lisabona, pe care poate să o întâlnească exact în aceeași fază a competiției.

Dinamo București a terminat la egalitate cu IFK Kristianstad, 29-29, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Campionilor la handbal masculin, suficient pentru a se califica în play-off-ul competiției. A fost al 8-lea meci fără înfrângere pentru campioana României în faza grupelor.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.