Poziție oficială din partea companiei Clever

Activitatea aplicației Clever în România nu este afectată de intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii taximetriei.

Clever, una dintre cele mai importante aplicații de transport din România, care asigură servicii de mobilitate pentru peste 1,5 milioane de pasageri prin intermediul a peste 30.000 de șoferi autorizați, continuă activitatea pe plan local în ciuda intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență care aduce modificări Legii taximetriei nr. 38/2003.

Noile reglementări nu influențează modul în care operăm și ne desfășurăm activitatea pe piața din România. Aplicația mobilă Clever funcționează exclusiv în colaborare cu șoferi autorizați, fie că sunt șoferi de taxi sau șoferi în regim rent a car, oferind pasagerilor acces simplu și rapid la cele mai bune variante de transport disponibile, respectând parametrii legislației în vigoare.

Suntem în discuții constante cu Guvernul despre necesitatea reglementării transportului alternativ, ca soluție complementară de transport și care are nevoie de reglementare specifică.

Am primit din nou asigurări, inclusiv din partea vicepremierului Daniel Suciu și a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru faptul că aplicațiile mobile vor continua să funcționeze pe piața locală, că există în lucru un cadru legislativ dedicat lor și până la finalizarea sa nu vor exista abuzuri la adresa șoferilor parteneri.

În acest moment, așteptăm ca reprezentanții Guvernului să pună în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență dedicat aplicațiilor de transport alternativ din România. Clever va avea în continuare deschidere față de autorități și un rol activ în acest proces. Dorim să oferim toate datele și informațiile necesare pentru dezvoltarea unui cadru legal benefic atât pentru șoferi și stat, dar mai ales pentru pasageri.

În plus, suntem alături de toți șoferii colaboratori Clever și le oferim acestora sprijin total, atât juridic, cât și financiar, în cazul unor sancțiuni abuzive. Încurajăm toți șoferii să intre în legătură directă cu noi dacă întâmpină astfel de probleme (liniile noastre din call-center sunt disponibile non-stop telefonic la 0740.269.333 sau pe email la go@clevertaxi.com).

Sperăm ca noua reglementare să fie adoptată în cel mai scurt timp pentru a elimina orice stare de incertitudine care planează atât asupra pasagerilor, cât și asupra șoferilor. Milioane de pasageri se bazează zilnic pe activitatea aplicațiilor de mobilitate urbană. În acest moment, Clever înregistrează peste 4 milioane de cereri de transport lunar din partea pasagerilor.

Mulțumim tuturor pasagerilor și șoferilor care ne-au transmis gândurile și îngrijorările în ultima perioadă și îi asigurăm că vom depune în continuare toate eforturile pentru ca românii să beneficieze de un transport modern, civilizat, transparent și sigur.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.