Prahova: Alarmă falsă cu bombă la o rafinărie de lângă Ploieşti

Un număr de 60 de poliţişti au intervenit, marţi seară, în cazul unei alarme privind amplasarea unei bombe în incinta unei rafinării petroliere de pe raza municipiului Ploieşti, alarmă dovedită falsă ulterior, apelantul fiind identificat în mai puţin de 30 de minute, informează reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova.

„În jurul orei 19,45 am fost sesizaţi cu privire la amplasarea unei bombe în incinta unei rafinării de pe raza municipiului Ploieşti. S-a constituit grupa operativă formată din aproximativ 60 de poliţişti, coordonaţi de adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar-şef Ginel Preda, inclusiv echipa pirotehnică din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale. În urma verificărilor efectuate, în mai puţin de 30 de minute de la ora apelului, a fost identificat apelantul, un bărbat de 59 de ani, care a recunoscut că a iniţiat apelul şi că a fost o alarmă falsă. Faţă de acesta urmează a se lua măsurile legale”, au transmis reprezentanţii IPJ Prahova.

Potrivit unor surse, alarma cu bombă a fost dată în legătură cu rafinăria Petrotel Lukoil.

Sursa: agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.